Fanii Universităţii Craiova anunţă că vor refuza să se dezbrace şi să arate actele de identitate forţelor de ordine şi vin cu avocaţi la derby-ul cu Rapid: „E violare a Constituţiei, un abuz înfiorător!”

După ce fanii Rapidului au protestat faţă de abuzurile suferite la meciul cu FCSB din partea forţelor de ordine, protest la care s-au raliat şi jucătorii, la meciul Rapid – Farul, galeria Universităţii Craiova a luat atitudine şi ea faţă de acţiunile Jandarmeriei, care i-ar fi anunţat pe reprezentanţii clubului din Bănie că la derby-ul de sâmbătă, Rapid – Universitatea Craiova, nu vor fi permise niciun fel de mesaje, indiferent de conţinutul acestora.

Peluza Nord Craiova a anunţat, printr-un comunicat, că fanii olteni vor refuza să se dezbrace dacă li se va solicita acest lucru de către forţele de ordine, şi că nu vor avea actele de identitate asupra lor. Suporterii craioveni au publicat deja mesajele pe care le-au pregătit pentru derby-ul cu Rapid, unele de protest faţă de cenzura de pe stadioane şi interzicerea dreptului la liberă exprimare. Galeria Universităţii Craiova, care a primit 625 de bilete la derby-ul cu Rapid, anunţă că va fi însoţită de avocaţi şi de oameni care vor filma modul în care jandarmeria se va comporta cu fanii, inclusiv reprezentanţi ai mai multor ONG-uri pentru drepturile omului.

Duminică, la meciul de campionat cu FCSB, fanii giuleşteni au fost primiți în peluză doar după ce s-au descălțat și s-au lăsat fotografiați cu buletinul în mână. Cu ocazia meciului cu Farul Constanța, din Cupa României, fanii giuleşteni au protestat prin linişte în primele minute ale meciului, iar cei mai mulți dintre ei au scos buletinul din buzunar. Cele două  echipe s-au raliat protestului fanilor, în primul minut de joc fotbaliştii executând numai mişcări de încălzire.

Comunicatul Peluzei Nord Craiova

„Responsabilul cu securitatea al clubului Universitatea Craiova ne-a transmis ieri că a fost anunţat de reprezentanţii jandarmeriei de faptul că la meciul cu Rapid, de sâmbătă, jandarmeria Bucureşti nu ne va permite accesul în stadion cu niciun fel de mesaj, indiferent de conţinutul acestuia. Le transmitem de pe acum celor de la jandarmerie că acesta ar fi un abuz înfiorător, o violare gravă a celei mai importante legi a ţării, CONSTITUŢIA! Oare cum se pot măcar gândi aceşti domni, plătiţi din banii noştri, să nu respecte însăşi legea cea mai importantă a ţării? De mici copii am auzit cu toţii la şcoală, de la profesori, expresiile „Constituţia e sfântă”, ori „Constituţia e legea de căpătâi a unui neam”. Pentru jandarmerie însa, se pare că nu mai contează nimic în tentativa ei de a suprima drepturile omului. Dacă jandarmeria română va cere sâmbătă vreunui suporter al Ştiinţei să se dezbrace, să îşi dea pantalonii jos în faţa jandarmilor prin corturi, aceasta va reprezenta un TRATAMENT DEGRADANT la care oamenii care vor să asiste la un meci de fotbal ar fi supuşi, iar acest lucru este o încălcare flagrantă a Constiţutiei Romaniei, care la art. 22 (alin. 2) prevede ca: „𝐍𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐮𝐬 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐢𝐧𝐮𝐦𝐚𝐧 𝐨𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐠𝐫𝐚𝐝𝐚𝐧𝐭„.

Iar dacă jandarmeria va interzice accesul pe stadion cu mesaje al căror conţinut nu e nici jignitor, nici obscen, nici rasist, din simplul motiv ca aceastea nu sunt pe placul jandarmeriei, aceasta va constitui o „VIOLARE A DREPTULUI LA LIBERĂ EXPRIMARE” şi poate fi catalogată drept „CENZURĂ”, adică alte două încălcări ale Constiţutiei Romaniei, care la art. 30 (alin. 1) prevede ca: „𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐠â𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫𝐚 𝐨𝐩𝐢𝐧𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐯𝐢𝐮 𝐠𝐫𝐚𝐢𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐬𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐧𝐞𝐭𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐦𝐢𝐣𝐥𝐨𝐚𝐜𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐨𝐥𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞„, iar la art. 30 (alin. 2) spune clar: „𝐂𝐞𝐧𝐳𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐟𝐞𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬ă”.

Aceste drepturi nu sunt o concesie care ni se face de către o instituţie de forţă a statului, ci se regăsesc inclusiv în CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI, adoptată în anul 1950 (art. 5 si art. 19 ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului). Şi ca să nu existe dubii sau manipulări în privinţa conţinutului acestora, anunţăm mesajele noastre public de pe acum: ~ „𝙐𝙣 𝙢𝙤𝙢𝙚𝙣𝙩 𝙙𝙚 𝙧𝙚𝙘𝙪𝙡𝙚𝙜𝙚𝙧𝙚 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙙𝙧𝙚𝙥𝙩𝙪𝙧𝙞𝙡𝙚 𝙤𝙢𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙥𝙚 𝙨𝙩𝙖𝙙𝙞𝙤𝙖𝙣𝙚𝙡𝙚 𝙙𝙞𝙣 𝙍𝙤𝙢𝙖𝙣𝙞𝙖…” ~ „10 𝙖𝙪𝙜𝙪𝙨𝙩 2018 – 𝙞𝙣 𝙛𝙞𝙚𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙬𝙚𝙚𝙠𝙚𝙣𝙙 𝙥𝙚 𝙨𝙩𝙖𝙙𝙞𝙤𝙣
~ „
𝙎𝙩𝙤𝙥 𝙖𝙗𝙪𝙯𝙪𝙧𝙞𝙡𝙤𝙧!”

Aşteptăm sa ne explice bugetarii de la jandarmerie, cei plătiţi gras din bani publici, motivul pentru care vor încerca să interzică vreunul dintre aceste mesaje ce reprezintă „opiniile si gândurile noastre”, pe care, aşa cum prevede şi ne garantează Constituţia ţării, ne rezervăm dreptul „inviolabil” de a ni le exprima. Cât despre poze făcute suporterilor cu buletinele în mână, acesta este un alt tratament aplicabil unor infractori. 𝐋𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭𝐞𝐦 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐧𝐢 𝐥𝐚 𝐦𝐞𝐜𝐢 𝐬𝐚𝐦𝐛𝐚𝐭𝐚 𝐬𝐚 𝐢𝐬𝐢 𝐥𝐚𝐬𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐚𝐬𝐚𝐝𝐞𝐨𝐚𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐞𝐚 𝟏𝟗𝟐/𝟐𝟎𝟏𝟗 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐚𝐧𝐜𝐭𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐜𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐞𝐢. Reprezentanţii jandarmeriei pot doar să solicite informaţii privind identitatea persoanei, 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐚𝐜𝐚 „𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐭𝐞𝐦𝐞𝐢𝐧𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐚 𝐚 𝐬𝐚𝐯𝐚𝐫𝐬𝐢𝐭𝐬𝐚𝐯𝐚𝐫𝐬𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚𝐭𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐚 𝐬𝐚𝐯𝐚𝐫𝐬𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚 𝐨 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐨 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐭𝐢𝐞„.

Prin urmare, aceştia nu pot solicita celor 625 de suporteri ai Universităţii Craiova să ofere informaţii privind identitatea, deoarece acest lucru ar însemna că au indicii temeinice ca toţi vor să săvârşeasca infracţiuni, ceea ce reprezinta o stigmatizare colectivă a unei întregi categorii sociale, adica DISCRIMINARE şi HĂRŢUIRE, şi asta ar fi o altă încălcare a legii (OUG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare)!

Îi anunţăm pe domnii de la jandarmerie că la meciul de sâmbătă, galeria Universităţii Craiova va fi însoţită de apărători legali (avocaţi) şi de oameni care vor filma modul în care jandarmeria se va comporta cu suporterii noştri, inclusiv reprezentanţi ai mai multor ONG-uri pentru drepturile omului”

Publicat: 10 11. 2022, 15:56