Fanii Universităţii Craiova şi-au ales premianţii sezonului. Cine este MVP şi cine a marcat cel mai frumos gol

Ca în fiecare an, fanii Universităţii Craiova din gruparea sUpporters UCV şi-au ales premianţii, pentru al 11-lea sezon la rând facţiunea ocupându-se de decernarea distincţiilor pentru MVP-ul stagiunii şi pentru marcatorul celui mai frumos gol.

Anul acesta, aşa cum era de aşteptat, jucătorul sezonului la Universitatea Craiova este Alexandru Mitriţă, cel care a reuşit 16 goluri, 13 pase decisive şi a obţinut 5 lovituri de pedeapsă în cele 38 de apariţii în tricoul alb-albastru. Mitriţă, cotat de transfermarkt la 3.2 milioane de euro, a revenit acum un an la Universitatea Craiova, după 4 ani petrecuţi peste hotare, dar viitorul său în Bănie este incert, existând mai multe oferte pentru starul oltenilor.

Alex Mitriţă e MVP-ul sezonului, Creţu – „Best goal”

Premiul pentru „Best goal” în viziunea celor de la sUpporters UCV i-a revenit lui Alexandru Creţu, pentru golul marcat în victoria din deplasare cu Sepsi. Cei doi premianţi şi-au primit distincţiile la meciul care a încheiat campionatul, cu Sepsi, pe „Ion Oblemenco”, câştigat cu 3-2 de gazde.

În precedentele două sezoane, Andrei Ivan fusese desemnat cel mai bun jucător al campionatului de la Universitatea Craiova, iar Alexandru Cîmpanu a primit anul trecut distincţia pentru cel mai frumos gol marcat.

Universitatea Craiova a încheiat campionatul pe poziţia a treia şi va disputa, duminică, de la ora 20.00, barajul pentru Conference League contra echipei Universitatea Cluj.

  • Ce spune Mihai Rotaru despre Alex Mitriță: „Pentru jucători care pot să facă diferența, oferim salarii bune. L-am adus pe Mitriță, n-am putut să-i dăm un milion, dar e clar că n-a venit pe 150.000 de euro”

(Pleacă Alex Mitriță?) Dacă există o ofertă bună pentru jucători, vor pleca. Noi plecăm de la premisa că avem toți jucătorii cu noi. Pe poziția de număr 10 avem Houri și Mitriță. Trebuie să fii pregătit, să ai rezervă – Mihai Rotaru

Altfel, Crețu e dorit de CFR Cluj, echipă ce îi oferă și primă de instalare de 150.000 de euro, plus un contract de 18.000 de euro lunar. „Am avut discuţii în privinţa contractului meu, dar atât, nu am primit un răspuns. Conducerea ştie că-mi doresc să rămân la Craiova, dar mingea este în terenul lor acum”, a spus Alexandru Creţu.

CFR Cluj vrea să-l transfere pe Alexandru Crețu, după sezonul excelent de la Universitatea Craiova! Dan Petrescu e de neoprit și intenționează să-și spulbere rivalele din Superliga, iar Nelu Varga e gata să îi aducă orice jucător cere. EXCLUSIV

 

 

Publicat: 22 05. 2024, 15:48