:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F12%2FRAPID-BUCURESTI-DINAMO-BUCURESTI-SUPERLIGA-SUPERBET-18.08.2024-2-scaled.jpg)
Îl cheamă Omar El Sawy și tocmai a împlinit 21 de ani. Numele lui duce cu gândul la Egipt, la piramide, la faraoni. Dar el este și român și a jucat pentru mai toate naționalele de juniori ale României.
De fapt, spune că simte în interiorul său cum sângele de egiptean se amestescă cu cel românesc. S-a născut la Târgu Mureș și nici cultura maghiară nu-i este străină, prin moștenirea genetică din partea mamei. Crede că toate aceste gene îl ajută și îl definesc, inclusiv ca fotbalist.
„Sunt mândru că sunt egiptean și am asta în sânge și mă ajută în multe perspective din viață, dar mă identific ca român pentru că trăim într-o țară de oameni mândri, care merită să fie și mai mândri și sper să pot și eu să-i fac să se simtă mândri”, a spus Omar El Sawy, „Faraonul din Superliga”.
Împrumutat de Rapid la Sepsi, mijlocașul dreapta s-a remarcat cu 4 goluri și două pase decisive, în acest sezon.
Pare genul de fotbalist din noua generația. Acei fotbaliști care n-au trăit cu neajunsuri și pe care părinții i-au încurajat să facă și școală, la cel mai înalt nivel.
Omar este un tânăr care te impresionează de la primele replici. Are un discurs elevat și pare interesat de mult mai multe lucruri decât de fotbal. A fost un elev de nota 10, pasionat de literatură și tentat să facă Facultatea de Drept.
ProSport: Omar, tatăl său este din Egipt. Cum a ajuns în România?
Omar El Sawy: Părinții mei s-au cunoscut în Egipt. Mama era cu un grup turistic și tatăl meu era ghid. Apoi, el a venit în România când m-am născut eu.
Obișnuiești să mergi în Egipt?
Obișnuiam să merg în Egipt când eram mai tânăr. Acum este mai dificil, cum avem vacanțe scurte.
Așadar, ai dublă cetățenie. Câte limbi vorbești?
Vorbesc patru limbi. Română, engleză, arabă și maghiară.
Salah este idolul tău, ca fotbalist?
Nu este idolul meu, dar sunt mândru că împart aceeași țară cu el. Sunt câțiva jucători pe care mereu îi caut și încerc să-i imit. Parcă în fiecare lună apar alții care atrag interesul. Acum, îmi plac Pedri, Vitinha foarte mult. Jucători care consider că nu-și primesc aprecierea pe care ar merita-o.
De unde pasiunea pentru fotbal?
Îmi plăcea foarte mult să mă uit la meciuri cu tatăl meu. La 5 ani m-a dus la fotbal. Cred că așteptase și el momentul, pentru că îi place și lui foarte mult sportul.
Simți că ești norocos pentru că ai ajuns să ai această meserie?
Eu chiar mă simt norocos. Chiar și din simpla perspectivă a faptului că oamenii din afara fotbalului au nevoie de ani să ajungă la un nivel înalt și să aibă o stabilitate financiară, să câștige banii pe care noi îi câștigăm de la vârstă fragedă.
Aveai și planul B? Ce ai fi făcut dacă nu reușeai în fotbal?
Mereu mi-a plăcut viața asta academică. Nu pot să știu exact unde m-ar fi dus viața, dacă nu aș fi reușit în fotbal. M-a pasionat partea această de Drept. Meseria de avocat cred că m-ar fi pasionat.
Și te-ai înscris la Drept?
Acum sunt înscris la o facultate de sport. Facultatea de Drept n-aș fi putut să o fac în paralel cu fotbalul. Acolo este logic că necesită implicare 100%, cum și fotbalul necesită implicare 100%. Cred că e destul de dificil ca acum să mă mai gândesc la Drept. Oricum, mă pasionează multe lucruri, de la piața economică, la politică și multe lucruri din viața mea. Dar fotbalul este în prim plan.
Ai fost un elev bun la școală, cu siguranță.
Da, mi-a plăcut mereu școala. Nu știu dacă am fost un elev bun sau dacă le-am făcut viața ușoară profesorilor.
Erai un elev de nota…?
Eram un elev de nota 10, cred.
Ce notă ai luat la BAC?
Cred că 9 a ieșit media.
Ai mereu o carte la tine, în cantonamente?
Acum am și o perioadă în care mi-e greu să mai citesc. Viața este pe repede înainte.
Cât de mult s-a schimbat viața ta, de când ai ajuns în Superliga?
Radical. Pur și simplu anul acela de la București a fost incredibil de important pentru mine, ca maturizare. Am ajuns un copil, iar acum mă simt adult. Simt că am progresat foarte repede, din acest punct de vedere.
Ți-ai fi dorit să mai copilărești?
Mi-aș fi dorit să mai copilăresc, ar fi și anormal să nu-mi doresc. Dar acum reușesc să fiu sută la sută concentrat pe ceea ce fac. La început mi-a fost dor de casă, de prieteni, de familie. Și acum mi-e dor, dar mă simt mai în largul meu.
Ai spus că între naționalele Egiptului și României ai alege România. De ce?
Din simplul fapt că am crescut aici, m-am dezvoltat ca persoană și României îi sunt dator pentru persoana care sunt. Sunt mândru că sunt egiptean și am asta în sânge și mă ajută în multe perspective din viață, dar mă identific ca român pentru că trăim într-o țară de oameni mândri, care merită să fie și mai mândri și sper să pot și eu să-i fac să se simtă mândri.
Care este cel mai mare vis al tău în fotbal?
Visul meu este să joc pentru România la un turneu final și să joc într-o finală de Champions League.
Crezi că este posibil asta pentru un fotbalist român?
Cred că e posibil. Nu contează naționalitatea. Puterea interioară este singura piedică. Dar cred că în 5-10 ani vom avea foarte mulți români în Champions League. România are multe talente și se reflectă și în fotbal.
Egiptul ce ți-a oferit?
Temperamentul. Sunt mai „vânoși”, mai „calzi”, mai „electrici” și mă ajută și din perspectiva smereniei, a mulțumirii cu puțin, a familiei pusă pe primul loc. Mi-a dezvoltat și partea emoțională. Acolo totul e cald, ca nisipul. Românii parcă sunt mai tari, ca piatra. Simt un mixt în multe acțiuni pe care le fac și în deciziile pe care le iau.
Cel mai fericit moment al carierei, de până acum?
Meciul cu FCU Craiova, când am întors scorul. A fost o seară pe care nu o s-o uit niciodată. Giuleștiul, pe o ploaie torențială.
Ai avut și momente când ți-a fost greu?
Enorm de multe. Dar nici unul nu mi-a displăcut la modul în care să pun punct. Îmi dau seama că în acele momente se modelează caracterele și carierele mari.