Min. 90+4: Sebastian Colțescu fluieră sfârșitul partidei
Min. 90+4: Korenica duce scorul la unul de neprezentare
Min. 81: Farul putea reintra în meci, dar șutul din diagonală al lui Doicaru lovește bara
Min. 56: Leo Bolgado marchează imparabil cu capul, în urma unui corner executat de pe partea stângă
Min. 46: S-a reluat meciul de la Ovidiu. Gică Hagi l-a scos din teren pe Rivaldinho și l-a introdus pe Denis Alibec
Min. 45+2: Centralul trimite cele două echipe la vestiare
Min. 27: Rocha driblează în partea stângă și îi pasează ideal lui Ciprian Deac, iar mijlocașul ardelenilor pune latul și înscrie la colțul scurt
Min. 22: Cristi Ganea pătrunde pe partea stângă și îi centrează ideal lui Gabi Iancu, însă atacantul lui Gică Hagi ratează incredibil din 5 metri, șutul său trecând peste poartă
Min. 1: Sebastian Colțescu a fluierat începutul partidei de la Ovidiu
Farul: Buzbuchi – M. Popescu, Bălașa, Marins, Cr. Ganea – Vînă, Dican, Grameni – Iancu, Rivaldinho, Grigoryan
Rezerve: Ducan, Buta, Sîrbu, Dănuleasă, N. Popescu, Radalsavescu, Casap, Merloi, Doicaru, Alibec, Al. Stoian, Ciobanu
Antrenor: Gheorghe Hagi
CFR Cluj: M. Popa – Mogoș, Bolgado, Abeid, Rocha – Fica, Djokovic, Păun – Deac, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: Hindrich, Camora, Iacob, Gyorgy, Boben, Artean, R. Filip, Tachtsidis, Nkololo, Korenica, Bîrligea, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
Meciul Farul Constanța – CFR Cluj are loc în etapa 8 din Superliga, sezonul 2024 – 2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de la Ovidiu poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Farul Constanța și CFR Cluj, formații despărțite de doar două puncte în clasamentul din Superliga, se duelează, duminică, 1 septembrie 2024, de la ora 18:45, pe stadionul de la Ovidiu.
Înaintea acestei confruntări, Farul Constanța este pe locul 9, cu 8 puncte adunate după 7 meciuri. Fotbaliștii lui Gică Hagi vin după o remiză înregistrată în runda precendentă, scor 1-1 în deplasare cu UTA Arad.
De partea cealaltă, CFR Cluj se află pe 6 în clasament, cu 10 puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat față de Farul Constanța. Elevii lui Dan Petrescu vin după două victorii consecutive înregistrate în campionat, scor 3-0 cu Unirea Slobozia și 3-0 cu FC Botoșani, ambele în Gruia.
La capitolul dueluri directe, Farul Constanța și CFR Cluj s-au întâlnit de patru ori în stagiunea precedentă. În sezonul regular, CFR Cluj s-a impus cu 3-1 pe teren propriu, îar în deplasare disputa s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1.
În schimb, în play-off, cele două formații și-au împărțit victoriile. Farul a câștigat fără drept de apel la Ovidiu, 5-1, iar CFR Cluj s-a impus de aceeași manieră în Gruia, tot cu scorul de 5-1.
Farul Constanța: Buzbuchi – M. Popescu, Bălașa, Marins, Cr. Ganea – Nedelcu, Grameni, Vână – Iancu, Rivaldinho, Grigoryan Rezerve: Ducan, Buta, Sîrbu, Dănuleasă, Dican, Radalsavescu, N. Popescu, A. Stoian, Doicaru, Alibec Antrenor: Gică Hagi
CFR Cluj: M. Popa – F. Iacob, Bolgado, Rocha, Abeid – D. Djokovic, A. Fica, A. Păun – M. Kamara, Nkololo, L. Munteanu Rezerve: Hindrich, Camora, V. Mogoș, V. Kun, Kresic, R. Filip, Artean, Tachtsidis, Deac, Korenica, Bîrligea, Michael Antrenor: Dan Petrescu
La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Gică Hagi și-a avertizat subtil elevii cu privire la situația de la CFR Cluj, care este o echipă rănită după înfrângerea usturătoare pe care a încasat-o în sezonul precedent, la Ovidiu:
Este un meci acasă împotriva unui adversar foarte bun. Gândurile noastre sunt pentru a munci, a lupta, a face fotbalul nostru pentru a lua cele 3 puncte. Știu că va fi foarte greu, mai ales că adversarul e supărat după tot ce s-a întâmplat la ultimul meci (n.r. – la ultimul duel direct de la Ovidiu, Farul a învins cu 5-1). Noi ne gândim la cele 3 puncte de care avem nevoie și încercăm să le luăm. Trebuie să atacăm foarte bine și să ne apărăm foarte bine, practic când joci cu CFR și cu Dan Petrescu, clar trebuie să faci ambele faze foarte bine. Echipă periculoasă, foarte bună, care are jucători valoroși”, a punctat managerul Farului.
Din tabăra adversă, Dan Petrescu a transmis următoarele:
La Constanța mereu au fost meciuri foarte grele, intense, cu agresivitate, o echipă foarte bună, acum și-au revenit, au început mai greu, Hagi a găsit formula de start, în ultimele patru meciuri, aceeași echipă, știm ce ne așteaptă. Din păcate pentru noi, suntem după un meci pierdut, moralul nu este așa de bun, drum lung, am ajuns pe la 5 dimineață, dar trebuie să ne batem, indiferent cu cine jucăm. Trebuie să scoatem maximum din acest meci, știm că va fi greu, dar dacă jucăm ca o echipă avem și noi șansa noastră”, a spus antrenorul CFR-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER