Farul Constanța – Unirea Slobozia 0-1, în etapa 1 a noului sezon din Superliga. Început de coșmar pentru Gică Hagi! Nou promovata din Județul Ialomița dă lovitura pe terenul fostei campioane

Florin Flavius Purece se bucura dupa un gol marcat alaturi de Sekou Camara si Ovidiu Ioan Perianu in meciul de fotbal dintre Farul Constanta si Unirea Slobozia, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, vineri 12 iulie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze
20:27

Fluier final!

Centralul fluieră finalul întâlnirii!

20:00

Min. 66: Ocazie pentru Unirea Slobozia!

Laurențiu Vlăsceanu șutează, însă mingea se duce direct în brațele portarului!

19:39

A început a doua repriză!

Arbitrul fluieră începerea reprizei secunde!

19:24

Pauză!

Centralul fluieră finalul primei părți!

18:51

Min. 19: Goool Unirea Slobozia!

Purece șutează la colțul scurt și deschide scorul la Ovidiu!

18:42

Min. 4: Gol anulat Unirea Slobozia!

Jordan Gele trimite mingea în poartă, însă golul său e anulat din cauza unui fault în atac!

18:33

Min. 1: Fluier de start!

Arbitrul fluieră începerea partidei!

17:14

Echipele de start

Farul (4-3-3): Buzbuchi – Sîrbu, M. Popescu, G. Marins, Cr. Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – Cojocaru, Rivaldinho, Grigoryan
Rezerve: Ducan, Cercel, Duțu, Dănuleasa, Grosu, N. Popescu, Casap, Ciobanu, G. Iancu, Doicaru, Dican, Radaslavescu
Antrenor: Gheorghe Hagi

Unirea Slobozia (4-2-3-1): D. Rusu – P. Medina, P. Antoche, D. Pospielov, C. Toma – A. Lopez, Ov. Perianu – S. Camara, F. Purece, C.Nkama – J. Gele
Rezerve: Krell, Șerbănică, Dorobanțu, I. Dinu, Lemnaru, Pacionel, Coadă, Barbuț, Aganovic, Vlăsceanu, Ilie
Antrenor: Adrian Mihalcea

Știrea inițială.

Farul Constanța și Unirea Slobozia se vor întâlni astăzi, de la ora 18:30, la Ovidiu, în prima etapă a sezonului regulat al Superligii, iar partida poate fi urmărită în format Live Video Online pe www.prosport.ro.

Duelul de la „malul mării” deschide noua stagiune a campionatului românesc. Partida poate fi vizionată, la TV, pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Farul Constanța – Unirea Slobozia Live Video Online în etapa 1 a noului sezon din Superliga

Farul Constanța și Unirea Slobozia deschid noua stagiune a Superligii. Deși au obiective diferite, ambele formații doresc să își demonstreze valoarea și să înceapă cu dreptul în noul sezon.

Gică Hagi, antrenorul celor de la Farul Constanța, a subliniat că gândurile constănțenilor sunt îndreptate spre victorie, în ciuda problemelor de lot pe care le traversează „marinarii”. Ionuț Larie, Mihai Bălașa și Gabi Iancu sunt indisponibili pentru partida de debut a constănțenilor în noua ediție a primei ligi.

„Regele” a mărturisit că își dorește să își îmbunătățească ofensiva prin transferul unui atacant, iar campania de achiziție a formației de la „malul mării” nu s-a încheiat.

„Un nou început de drum, în care vom încerca din nou să intrăm în play-off. Am lucrat mult în această perioadă și sper ca din prima etapă să ne impunem, pentru că va fi cu siguranță un meci greu. Din păcate, ca și anul trecut, am avut accidentări încă din prima zi a pregătirilor.

Pe Larie l-am pierdut pentru câteva luni, Bălașa are și el probleme, Iancu nu este la sută la sută. Dar trebuie să ne impunem jocul, să marcăm și să câștigăm. Ne mai dorim un jucător în atac și poate pe cineva în bandă, defensiv. În privința lui Alibec, depinde de el, aici este casa lui și oricând este binevenit”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă premergătoare partidei.

În tabăra cealaltă, Adrian Mihalcea, antrenorul alături de care Unirea Slobozia a obținut prima promovare din istorie în Superliga, a avut cuvinte de laudă la adresa adversarilor, dar mizează pe spiritul combativ al jucătorilor săi.

„Începem Superliga în fața unei echipe bune, cu un antrenor extraordinar. Mă gândesc să trecem repede peste emoțiile normale începerii campionatului și să jucăm cu aceeași atitudine cu care am jucat și în Liga 2”, a declarat Adrian Mihalcea, antrenorul ialomițenilor, înaintea meciului.

Echipele probabile la Farul Constanța – Unirea Slobozia

Farul Constanța (4-3-3): Buzbuchi – Sîrbu, M. Popescu, Marins, Cr. Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – Cojocaru, Rivaldinho, Grigoryan.
Antrenor: Gheorghe Hagi.

Unirea Slobozia (4-5-1): D. Rusu – Medina, Pospelov, Antoche, Șerbanică – Coadă, Pacionel, Camara, Fl. Purece, Aganovic – Ilie.
Antrenor: Adrian Mihalcea.

Publicat: 12 07. 2024, 20:27
Actualizat: 12 07. 2024, 20:29