Farul – Hermannstadt 0-0, în etapa a cincea din Superliga. Hagi și Măldărășanu rămân neînvinși, după un meci în care au fost anulate două goluri

Meciul de fotbal dintre Farul Constanta si U Craiova 1948, contand pentru SuperLiga Liga1, desfasurat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, duminica 17 iulie 2022. © FOTO:Sorin Danielciuc/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Farul Constanța și FC Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida din cadrul etapei cu numărul 5 din Superliga României.

Chiar dacă a fost scor alb, ambele echipe au reușit să introducă mingea în poartă, însă arbitrul a anulat ambele goluri.

Dacă oricare dintre cele două echipe reușea să câștige, aceasta ar fi încheiat etapa pe prima poziție a clasamentului.

Farul – Hermannstadt 0-0

Min. 90+8: Final de meci!

Min. 72: GOL ANULAT FARUL! Larie marchează printr-o lovitură de cap, însă golul este anulat pe motiv de ofsaid.

Min. 67: GOL ANULAT HERMANNSTADT! După mai multe minute în care centralul a consultat arbitrajul video, acesta decide să anuleze golul lui Alhassan.

Min. 54: OCAZIE FARUL! Denis Alibec șutează din careul oaspeților pe lângă poartă.

Min. 46: A început a doua repriză!

Min. 45: Pauză la Ovidiu.

Min. 36: OCAZIE HERMANNSTADT! Sota Mino trimtie puțin pe lângă poartă, dintr-o poziție favorabilă.

Min. 20: OCAZIE FARUL! Vlad Morar ajunge în careul sibienilor, însă șutul său este respins în corner.

Min. 8: OCAZIE FARUL! Kiki centrează periculos, însă Vlad Morar nu ajunge la minge.

Min. 1: A început meciul!


Farul Constanța dă piept cu Hermannstadt în etapa cu numărul 5 din Superliga, jocul fiind programat să debuteze luni, la ora 19:30.

Formația lui Gică Hagi joacă în fața propriilor spectatori în fața unei formații nou-promovate. Cu toate că sibienii au arătat că sunt în mare formă în acest start de sezon, Farul pornește din postura certă de favorită, iar elevii „Regelui” au toate motivele să tragă tare în acest joc, deoarece un succes i-ar propulsa pe primul loc al clasamentului Superligii. În runda precedentă, echipa lui Gică Hagi a remizat pe terenul lui FC Botoșani, formație pe care, în cazul unei victorii în fața sibienilor, o va egala la puncte, dar o va depăși la golaveraj.

Nou-promovata AFC Hermannstadt are probleme financiare serioase, însă elevii lui Marius Măldărășanu au început excelent sezonul, fiind la egalitate de puncte cu Farul Constanța înaintea acestei etape.

Farul Constanța – Hermannstadt, echipele de start:

Farul: Aioani – Benzar,Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, Nedelcu, Casap – Torje, V. Morar, A. Pitu
Rezerve: Buzbuchi, Sîrbu, Grameni, Alibec, Borza, K. Doucoure, R. Moldoveanu, T. Băluță, Sali
Antrenor: Gheorghe Hagi

Hermannstadt: P. Iliev – Butean, Antoche, I. Stoica, Opruț – Răuță, Mino Sota – Balaure, Alhassan, C. Popescu – I. Hora
Rezerve: Medina – Bejan, Issah, Năstăsie, P. Petrescu, Biceanu, Oroian, D. Paraschiv, V. Muțiu
Antrenor: Marius Măldărășanu

Stadion: Academia „Gheorghe Hagi”
Arbitru: Antonie Andrei (Bucureşti), A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeş), A2: Slabu Stelian (Braşov), Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti), Arbitru AVAR: Vornicu Adrian (Iaşi)

Publicat: 15 08. 2022, 21:30
Actualizat: 15 08. 2022, 22:58