Ciprian Marica așteaptă victoria Farului pe Arena Națională și știe care poate fi secretul unui succes cu FCSB în fața a peste 20.000 de spectatori.
Ciprian Marica este cu gândul doar la derby-ul dintre FCSB și Farul și crede că apărarea roș-albaștrilor este vulnerabilă, astfel încât echipa lui Gică Hagi are toate șansele să profite.
„Este clar că nu va fi un meci ușor pe Arena Națională, dar eu cred că suntem echipa mai în formă. La cum a jucat până acum, Farul merită să fie pe primul loc în Superliga. Cei de la FCSB au și ei probleme și trebuie să facem presiune bună acolo în zona fundașilor lor centrali. Să vedem cine va juca la ei în apărare, probabil că vor fi Dawa și Tamm.
Eu zic că avem posibilitatea să recuperăm rapid, ne vor da mingea, trebuie doar să profităm de problemele lor. Farul are entuziasm, elan, așa cum a arătat și în ultimele meciuri. Trebuie ca noi să dăm tonul jocului pe Arena Națională, să o ținem tot așa”, a spus Ciprian Marica, pentru ProSport.
Cum ar putea arăta FCSB cu Farul: Târnovanu – Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic – Olaru, Șut, Octavian Popescu – Cordea, Compagno, Coman.
Farul va miza totul pe cartea atacului pe Arena Națională, așa cum a subliniat și Gică Hagi.
Liderul din Superliga are deocamdată cinci puncte peste FCSB, care își joacă, astfel, una dintre ultimele șanse la titlu.
„E posibil orice cu ei. Ne dorim să facem iar un meci bun cu ei din toate punctele de vedere. Să facem ambele faze, trebuie să ne apărăm bine, pentru că adversarul are calitate. Obiectivul numărul unu cu care mergem la București este cel de a marca goluri. Altfel, nu putem aspira la nimic. Suntem într-un moment bun și mergem la București pentru a încerca să venim cu cele trei puncte. Suntem cu lotul complet. Prima oară ne pregătim să atacăm, dar trebuie să știm să facem ambele faze”, a afirmat Gică Hagi.
View this post on Instagram A post shared by Farul Constanța (@farulconstanta)
A post shared by Farul Constanța (@farulconstanta)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER