Victor Angelescu, unul dintre acționarii de la Rapid, a anunțat că Gicu Grozav, fotbalistul dorit cu insistență de Adi Mutu, nu ajunge în Giulești.
Adi Mutu, antrenorul principal de la Rapid, l-a dorit cu insistență pe Gicu Grozav în perioada de mercato din această parte, însă oficialii grupării din Giulești și cei de la Petrolul Ploiești nu au ajuns la un acord în ceea ce privește transferul acestuia.
Victor Angelescu, acționarul care deține 50% din Rapid, dezvăluit că nu a ajuns la un acord cu Petrolul pentru transferul lui Gicu Grozav, dar a lăsat o portiță deschisă. Acesta a lăsat să se înțeleagă că fotbalistul grupării din Ploiești ar putea ajunge în Giulești la finalul sezonului 2022 – 2023.
Îl lăsăm până în vară (n.r. la Petrolul) pentru că nu ne-am înțeles”, a spus Victor Angelescu pentru Pro Arena.
Unul dintre oficialii de la Rapid care a insistat și el pentru transferul lui Gicu Grozav a fost Daniel Niculae, președintele grupării din Giulești.
„Este un jucător foarte important, cu execuții extraordinare. Gicu mi-a fost coleg la echipa națională, s-ar reîntregi familia Grozav la Rapid.
Vom vedea ce va fi. El are calități extraordinare, ar aduce un plus la orice echipă, dar nu putem da acum nume”, a declarat Daniel Niculae.
Nu aș vrea să discut despre Rapid. Da, este un club mare, cu suporteri frumoși, galerie în spate, un proiect frumos, cu Mutu, antrenor. Am tricoul lui, este o amintire plăcută pentru mine, a fost un jucător mare și îl păstrez.
Sincer, nu mă gândeam (n.red. că ar putea fi antrenat de Adi Mutu), dar fotbalul se schimbă, viața merge înainte și se pot întâmpla multe lucruri. Eu îmi doresc să fiu sănătos și vedem ce se va întâmpla”, a declarat Gicu Grozav, în cantonamentul din Antalya.
Cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro, Gicu Grozav a semnat cu Petrolul pe 1 iulie 2022 un contract valabil până în vara lui 2024. Fotbalistul în vârstă de 32 de ani a jucat în sezonul actual din Superliga în 24 de meciuri și a da șapte goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER