Fază antologică marca Dorinel Munteanu! „A crezut că e un jucător care pleacă acasă mai devreme”. Cum a reacționat antrenorul de la Oțelul Galați
Dorinel Munteanu, antrenorul de la Oțelul Galați, nu lasă la voia întâmplării nimic, fiind recunoscut drept un antrenor riguros.
Fază antologică marca Dorinel Munteanu! „A crezut că e un jucător care pleacă acasă mai devreme”. Cum a reacționat antrenorul de la Oțelul Galați
Antrenorul Dorinel Munteanu a reacționat prompt în momentul în care a crezut că unul dintre elevii lui de la Oțelul Galați pleacă acasă mai devreme decât ar fi trebuit.
Momentul petrecut pe holul care duce la vestiare a fost povestit de președintele clubului, Marian Brăilescu. Oficialul a dezvăluit ce a făcut antrenorul în momentul în care a crezut că unul dintre fotbaliști se sustrage de la programul de pregătire.
„Dorinel Munteanu nu e un tehnician dur. Este un tactician riguros, dar nu la caracter, ci la disciplina sportivă. Noi am mai lucrat cu Dorinel la Galaţi, şi-a lăsat amprenta asupra istoriei clubului.
El e foarte atent la orice detaliu. Îmi aduc aminte că aseară (n.r. – miercuri) eram pe holul echipei, mă pregăteam să plec şi am salutat pe cineva din staff, iar domnul Dorinel a crezut că e un jucător care pleacă mai devreme. Dorinel a ieşit din cabina lui şi a întrebat «Cine e?». Vă daţi seama cât de riguros e. El vrea ca jucătorii să stea la saună, la refacere, masaj, bazin.
Nu au fost probleme niciodată cu jucătorii, că noi când îi căutăm vrem şi caractere în vestiar, iar toţi ştiu că trebuie să se alinieze rigorilor. Faptul că avem acest grup solid încă din Liga 3 face ca oricine vine să fie absorbit de vestiar”, a declarat Marian Brăilescu, la Orange Sport.
Basarab Panduru a dezvăluit secretul lui Dorinel Munteanu: „A știut că asta e singura șansă”
Fostul internațional Basarab Panduru a spus că Dorinel Munteanu are succes cu Oțelul Galați deoarece își pune jucătorii să alerge încontinuu în timpul meciurilor.
„Eu am spus după primele etape că cele mai slabe echipe sunt Iaşi şi Oţelul, dar că echipele alea o să facă treabă datorită antrenorilor, pentru că sunt singurii care pot face puncte cu acei jucători, altfel nu ai cum. Mă crezi că mulţi râdeau de el, spuneau: «Băi, din 1970 nu a mai făcut nimeni cantonament la Slănic Moldova. Din 1970 nu a mai făcut nimeni ture de alergare de 1.000 de metri».
(…) Pentru că Dorinel a ştiut că asta este singura şansă a lor, să alerge mai mult decât adversarii”, a spus Basarab Panduru, potrivit sursei citate mai sus.