FC Argeș – FC Voluntari 0-2, în runda a doua din play-out-ul Superligii! Un nou eșec pentru piteșteni, care se scufundă în subsolul clasamentului
FC Argeș a fost învinsă pe teren propriu, scor 0-2 de FC Voluntari, în runda a doua din play-out-ul Superligii. Din tabăra oaspete au marcat islandezul Runar Mar Sigurjonsson și slovacul Adam Nemec.
FC Argeș – FC Voluntari 0-2. Continuă dezastrul în Trivale
FC Argeș a primit în runda a doua din play-out-ul Sperligii vizita lui FC Voluntari, iar la capătul celor 90 de minute a sfârșit prin a fi învinsă fără drept de apel, scor 0-2.
Încă din debutul jocului, ilfovenii și-au pus amprenta asupra tabelei de marcaj. Deschiderea de scor s-a produs în minutul 9, când Aliji l-a servit pe Runar Mar Sigurjonsson cu o pasă în centrul careului, iar islandezul a înscris cu un șut simplu. Peste fix 9 minute, tabela de marcaj s-a modificat din nou, tot în favoarea lui FC Voluntari. De data aceasta, Vadim Rață l-a găsit excelent pe Adam Nemec cu o centrare din flancul drept, iar slovacul, din 6 metri, cu toată poarta goală în față, a introdus mingea în plasă. FC Voluntari putea să își mai majoreze o dată avantajul în prelungirile primei reprize, când Vitalie Damașcan și-a încercat norocul cu un șut din interiorul careului. Însă, Micle a fost salvat de bara transversală și scorul a rămas 2-0 pentru ilfoveni la pauză.
Repriza secundă a început în aceeași notă, cu FC Voluntari în ofensivă. Vitalie Damșcan a ratat o nouă ocazie importantă în minutul 49, când din șase metri a trimis în plasa laterală a porții.
Au urmat câteva minute de acalmie, după care, în finalul confruntării, elevii lui Liviu Ciobotariu au fost din nou aproape să înscrie. În minutul 74, în urma consultării sistemului VAR, arbitrul a decis acordarea unei lovituri de pedeapsă pentru FC Voluntari, în urma unui contact care a avut loc între Dumiter și Micle. Vadim Rață și-a asumat responsabilitatea de a executa de la punctul cu var, însă a trimis slab și Micle a reușit să respingă. Acesta a fost și ultimul moment important al duelului dintre FC Argeș și FC Voluntari, care s-a încheiat cu victoria formației oaspete, scor 2-0.
FC Argeș a bifat al doilea eșec la rând în play-out
Schimbările de trupe care s-au produs la FC Argeș în ultima perioadă par să nu aibă, momentan, efectul așteptat. Echipa a încasat o nouă înfrângere și a ajuns la două eșecuri consecutive în play-out. În prima etapă, piteștenii au fost învinși tot cu 0-2 în deplasare la U Cluj.
FC Argeș are 14 puncte în clasamentul din play-out și ocupă penultima poziție. Însă, la capătul acestei runde ar putea fi depășită de CS Mioveni, în cazul în care aceasta din urmă se va impune pe teren propriu contra Chindiei Târgoviște.
În ceea ce o privește pe FC Argeș, formația din Trivale va merge în runda viitoare în deplasare la FC Botoșani, duminică, 9 aprilie, de la ora 15:30.