Petrolul Ploiești s-a impus cu 1-0 pe terenul lui FC Argeș, în etapa 30 din Superliga.
Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 40, când Gicu Grozav a finalizat impecabil din interiorul suprafeței de pedeapsă.
Piteștenii sunt acum pe loc direct retrogradabil, penultimul în clasament, pe când Petrolul (locul 8) – care, de asemenea, va evolua în play-out – pare, cel puțin pentru moment, scăpată de emoțiile pe care le transmite „zona fierbinte”.
Min. 90: Final de meci
Min. 63: Șutul lui Irobiso trece peste poartă, iar arbitrul fluieră fault în atac
Min. 51: Jakolis lovește bara!
Min. 46: A început repriza a doua
Min. 45: Final de primă repriză
Min. 40: GOOOL Petrolul! Gicu Grozav deschide scorul din interiorul careului, după un un-doi reușit
Min. 18: Turda își pune propria poartă în pericol încercând să respingă centrarea lui Grozav
Min. 17: Încercarea lui Koubemba este blocată de portarul Vâlceanu
Min. 13: Șutul lui Grozav trece peste poarta lui Straton
Min. 1: A început meciul
FC Argeș: 1. Straton – 2. Tofan, 5. Turda, 23. M. Constantin, 22. Rizzi – 4. Meza Colli, 6. Njike – 18. Crețu, 28. Koubemba, 70. Jakolis – 14. Garita Rezerve: 33. Micle, 7. Boubacar, 11. Jobello, 24. Bertrand, 25. Pîrvu, 26. Moisie, 10. Calcan, 80. Târcoveanu, 88. Mimito Antrenor: Dragoș Radu
Petrolul: 31. Vâlceanu- 4. Papp, 13. Mathaus, 3. Meijers – 71. Doua, 44. L. Dumitriu, 11. Seto, 8. Jair, 5. Țicu – 9. Irobiso, 7. Grozav Rezerve: 28. Leitner, 10. Budescu, 19. R. Moldoveanu, 20. Tucaliuc, 25. Purtici, 24. Bucur, 41. Rădulescu 98. M. Bratu, 99. Borța, 27. R. Grigore Antrenor: Florin Pârvu
Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești Arbitru: Radu Petrescu / Asistenți: Mircea Grigoriu, Imre-Laszlo Bucsi Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache / Arbitru As. VAR: Cristina Trandafir
În runda precedentă, FC Argeș a remizat în deplasare cu FC Voluntari, scor 0-0, partidă în urma căreia Marius Croitoru a părăsit formația piteșteană. Echipa pregătită acum de Dragoș Radu are 13 meciuri fără succes în campionat.
De cealaltă parte, Petrolul a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, împotriva Universității Craiova, după un gol marcat de Andrei Ivan în prelungirile primei reprize. Prahovenii au înregistrat eșecuri pe linie în ultimele patru runde.
Noul conducător al argeșenilor, Răzvan Tunaru, a făcut spectacol la prima conferință de presă de la revenirea în cadrul clubului.
„În primele două zile de muncă am stat numai la stadion. Știam că e un moment greu și am vrut să iau pulsul jucătorilor. Ce am văzut eu este că erau un pic apăsați din mai multe motive – și din cauza rezultatelor, care nu prea au venit, dar și că au văzut că publicul nu prea a mai fost.
Suporterul te pupă când ai rezultate. Când nu, la revedere. Și pe mine m-ați pupat când am avut rezultate. Când nu, ați dat cu mine de dracii m-au luat. Am stat de vorbă cu jucătorii. Le-am zis: ‘Băi, fraților, viața e clară. Voi trebuie să vă antrenați și să jucați din două motive: sunteți sub culorile lui FC Argeș, indiferent că sunteți panamezi, francezi sau israelieni.
Aici e FC Argeș. Dacă ați putea vorbi și românește, ar fi și mai bine. Normal ar fi ca ei să vorbească românește, nu noi engleză. Un pic de vrăjeală, de caterincă, pentru că trebuie să-i scoți de acolo de unde sunt. Erau un pic apăsați. A plecat și Croitoru, ok, nu e problemă”, a spus Răzvan Tunaru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER