FC Botoșani reacționează după ce a fost acuzată că nu-și apără corect șansele în Superliga. „Vrem să batem FCSB de 10 ori la rând, dar nu reușim!”
Cătălin Anton, președintele lui FC Botoșani, reacționează după ce echipa finanțată de Valeriu Iftime a fost acuzată de Marian Iancu că nu își apără corect șansele în Superliga.
FC Botoșani reacționează după ce a fost acuzată că nu-și apără corect șansele în Superliga
Marian Iancu, fostul patron din Superliga, i-a acuzat pe moldoveni că nu își apără corect șansele în fața unor echipe importante de pe prima scenă fotbalistică, iar Cătălin Anton a reacționat și a exclus versiunea lansată de fostul finanțator al lui Poli Timișoara.
„Eu cred că toată lumea a văzut ultimele noastre trei meciuri cu FCSB. Nimeni nu ne poate acuza, nimeni cu toată mintea acasă, că nu încercăm să jucăm fotbal de fiecare dată. FCSB probabil că are un ascendent în fața noastră. Probabil avem un complex. Vă spun sincer că aș dori să bat FCSB-ul de 10 ori de la rând, dar nu reușim. Nu știu, n-am o explicație clară pentru lucrurile astea.
Acuzațiile unor oameni precum Marian Iancu sunt josnice și nici n-ar trebui comentate. Să-și vadă de treburile dumnealui. Noi încercăm să practicăm un fotbal frumos și cinstit”, a declarat Cătălin Anton, pentru sport.ro.
Ce a declarat Marian Iancu despre FC Botoșani. „Îmi doresc ca acea echipă si fie printre cele care vor retrograda!”
Marian Iancu i-a enervat pe moldovenii de la FC Botoșani după ce a transmis că echipa finanțată de Valeriu Iftime este la fel ca Gloria Bistrița și că afaceristul se comportă exact ca Jean Pădureanu.
„Noi nu eram parte din Cooperativă, cooperativizarea o făcea Mircea Sandu, nu noi. Gloria Bistrița are, în oglindă, o oarecare corespondentă în Liga 1, nu știu dacă e nevoie s-o numesc eu. E o echipă din zona Moldovei (n.r. – FC Botoșani), cu un conducător mult mai emancipat din toate punctele de vedere, un om de onoare în sens fotbalistic (n.r. – Valeriu Iftime).
Dar care se comportă exact ca răposatul (n.r. – Jean Pădureanu), cu rezultate previzibile, aproape de scos de pe lista Pronosport sau a pariurilor sportive. Îmi doresc ca acea echipă să fie printre cele care vor retrograda, din punct de vedere al viitorului!”, a declarat Marian Iancu, fostul patron al lui Poli Timișoara.