La o săptămână de la eliberarea lui Adrian Mititelu din închisoare, FC U Craiova 1948 întâmpină mari probleme din cauza echipamentului.
Formația antrenată de Marius Croitoru nu va putea să beneficieze de noul echipament pentru sezonul 2022 – 2023 la debutul în actuala ediție din Liga 1 – SuperLiga.
FC U Craiova 1948 a emis un comunicat de presă prin care anunță că echipamentul în care elevii lui Marius Croitoru trebuiau să joace în sezonul actual din Liga 1 – SuperLiga nu a putut fi livrat în timpul necesar.
Oltenii se vor bucura de noile echipamente abia după două sau trei săptămâni, astfel că la meciurile cu Farul Constanța, CFR Cluj FCSB și Universitatea Craiova vor purta vechile echipamente.
„Din cauza situației globale, echipamentul furnizat de firma Adidas pentru sezonul 2022/23 nu a putut fi livrat în timpul necesar. Precizăm faptul că am fost avertizați de reprezentanții Adidas încă de la momentul lansării comenzii.
Prin urmare, acesta urmează să fie prezentat și pus la dispoziția echipei cu o întârziere de aproximativ 2-3 săptămâni.
Menționăm că echipamentul pentru acest sezon este unul de top, și, cu siguranță, va fi cel mai frumos din Liga I”, apare în comunicatul emis de FC U Craiova 1948 pe site-ul oficial al clubului.
FC U Craiova 1948 va juca primul meci din sezonul 2022 – 2023 al Ligii 1 – SuperLiga în deplasare, cu Farul Constanța, duminică, 17 iulie, ora 18.30, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER