FC U Craiova reacționează după ce a pierdut palmaresul Universității Craiova! Mesajul clubului lui Adrian Mititelu: „Decizie nedreaptă și abuzivă!”. Cum s-ar împărți, de fapt, palmaresul Științei

Este o zi tristă pentru fanii celor de la FC U Craiova. Adrian Mititelu, patronul clubului oltean, a pierdut palmaresul Științei.

FC U Craiova 1948 nu e de acord cu decizia luată de Curtea de Apel Timișoara: „O decizie ilegitimă!”

Cei de la FC U Craiova 1948 consideră că Adrian Mititelu a pierdut palmaresul Universității Craiova pe nedrept. Gruparea din Bănie a anunțat că nu va lăsa lucrurile așa și a dat de înțeles că va face recurs la decizia luată de Curtea de Apel Timișoara. Clubul oltean a dezvăluit cum s-ar împărți, de fapt, palmaresul celor două echipe din Craiova.

„Astăzi, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că palmaresul istoric realizat până la 31 ianuarie 1991 îi aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova, club al cărui director este Badea Pavel.
Practic, odată cu această sentință, palmaresul Științei se rupe în două:
• 05.09.1948 – 31.01.1991: rămâne în patrimoniul Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova;
• 01.02.1991 – până în prezent: este palmaresul nostru și rămâne în patrimoniul nostru.
Deși este o decizie pe care o considerăm nedreaptă, ilegitimă și vădit abuzivă, o vom respecta. De asemenea, noi, clubul, vom face recurs la ICCJ, însă sentința este executorie și o vom pune în aplicare imediat ce ni se va comunica”, a fost comunicatul emis de FC U Craiova 1948.

Decizia luată de judecătorii din Timișoara

Decizia Curții de Apel din Timișoara l-a făcut pe Adrian Mititelu, patronul de la FC U Craiova 1948, să piardă palmaresul Științei,

„Respinge apelul formulat de apelantul-intervenient acesoriu CLUB SPORTIV U CRAIOVA SA. Admite apelul formulat de apelantul-reclamant CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA împotriva sentinței civile numărul 149/23.05.2017 pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 11665/63/2014**.

Schimbă în parte decizia apelată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA în contradictoriu cu pârâta FOTBAL CLUB U CRAIOVA SA prin lichidator judiciar AGENȚIA DE INSOLVENȚĂ S.P.R.L. și constantă că reclamanta deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și a tuturor derivatelor acestuia, precum și dreptul de a utiliza în mod exclusiv în scopuri comerciale și sportive palmaresul echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și toate derivatele acestuia. 

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate. Cu recurs, în 30 de zile, de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timișoara. Pronunțată la data de 10.07.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței”, a fost hotărârea Curții de Apel din Timișoara.

Publicat: 10 07. 2023, 13:43
Actualizat: 10 07. 2023, 13:44