16:02
Final de meci!
UTA a învins FC U Craiova în deplasare cu scorul de 3-2, la capătul unui meci extrem de spectaculos! Oltenii au deschis scorul în minutul 29 prin Aurelian Chițu, dar jucătorii antrenați de Mircea Rednic au reușit să întoarcă scorul până la pauză, grație reușitelor semnate de Fabry în minutul 37, din penalty, respectiv Ofosu în minutul 41, cu un voleu de senzație de la circa 12 metri de poartă.
După pauză, FC U Craiova a restabilit egalitatea, în minutul 60, prin Van Durmen, cel care a profitat de o eroare uriașă a apărării arădenilor. Echipa lui Giovanni Costantino nu s-a bucurat însă prea mult de rezultatul de egalitate, întrucât în minutul 64 Micovschi a marcat pentru 3-2 după ce a primit o pasă excelentă în 6 metri de la Luckassen.
În urma acestui rezultat, UTA a ajuns la 15 puncte și a urcat pe locul 12 în Superliga, trecând astfel în clasament peste FC U Craiova, care rămâne 13, cu 14 puncte obținute în primele 14 etape.
15:29
Min. 64: GOL UTA!
După o fază confuză în careul oltenilor, Luckassen l-a găsit excelent pe Micovschi în colțul careului de 6 metri, iar acesta l-a învins fără probleme pe Gurău!
15:25
Min. 60: GOL FC U CRAIOVA!
În urma unui corner executat din partea dreaptă, Van Durmen a primit o pasă excelentă de la un adversar și a înscris lejer din 4 metri!
15:10
A început repriza secundă!
Marian Barbu a fluierat startul părții a doua a meciului!
14:55
Finalul primei reprize!
Marian Barbu i-a trimis la vestiare pe jucătorii celor două echipe.
14:43
Min. 41: GOL UTA!
Ofosu a înscris cu un voleu superb cu piciorul stâng de la circa 12 metri de poartă!
14:39
Min. 37: GOL UTA!
Fabry a șutat pe centrul porții de la 11 metri și l-a păcălit pe Gurău!
14:37
Min. 35: Penalty pentru UTA!
După consultarea monitorului VAR, Marian Barbu a dictat lovitură de la 11 metri în urma unui duel între Gurău și Freitas!
14:30
Min. 29: GOL FC U CRAIOVA!
Bahassa l-a găsit excelent pe Aurelian Chițu în centrul careului cu o centrare din partea stângă, iar atacantul oltenilor a marcat cu o lovitură plasată de cap!
14:29
Min. 27: O nouă șansă uriașă de gol pentru UTA!
Fabry a lovit bara din stânga cu un șut frumos de la circa 20 de metri!
14:23
Min. 21: Ocazie mare ratată de arădeni!
Marcelo Freitas a șutat pe lângă poartă din poziție foarte bună, din colțul careului de 6 metri, după un corner executat din partea dreaptă!
14:01
A început meciul!
Marian Barbu a fluierat startul jocului!
12:27
Echipele de start!
FC U Craiova: Gurău – Negru, Compagnucci, Henriques, Padula – Buta, V. Achim – Bahassa, J. Ibrahim, Van Durmen – Chițu
Rezerve: R. Popa – Mascarenhas, S. Sidibe, D. Albu, Asamoah, V. Pop, Blidar, Blănuță, A. Iordache
Absenți: Lacroix (suspendat), Bauza (indisponibil)
Antrenor: Giovanni Costantino
UTA: Iacob – Căpușă, Conte, Stolnik, Abeid – Fabry, M. Costa, C. Mihai – Ofosu, Luckassen, Micovschi
Rezerve: Kucher – Benga, D. Rodrigues, D. Dumitrașcu, R. Stanciu, Stahl, R. Pop, G. Cooper, Marku
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş – Braşov), A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeş), A2: Vornicu Adrian (Iaşi), Arbitru VAR: Coza Ionuţ (Cernica – Ilfov), Arbitru A. VAR: Tunyogi Ferencz (Zalău – Sălaj)
Stadion: Complex Sportiv Craiova
FC U Craiova și UTA s-au duelat în etapa cu numărul 14 din Superliga, iar partida din Bănie a putut fi urmărită în format Live Video Online pe ProSport.ro. (AICI VIDEO)
FC U Craiova – UTA 2-3, în etapa 14 din Superliga
Înaintea acestui meci direct, cele două formații se află în apropierea locurilor direct retrogradabile. FC U Craiova se află pe locul 12, primul care asigură salvarea directă de la retrogradare, cu 14 puncte adunate după 13 runde. De partea cealaltă, UTA este pe poziția a 14-a, ultima care asigură prezența la baraj, cu 12 puncte obținute în primele 13 meciuri disputate.
De asemenea, niciuna dintre cele două formații nu a reușit să câștige în ultimele 4 etape. FC U Craiova a înregistrat două înfrângeri și două rezultate de egalitate în acest interval, în vreme ce UTA vine pe stadionul „Ion Oblemenco” după nu mai puțin de 5 remize consecutive.
Așadar, este clar că ambele echipe au mare nevoie de victorie în acest sens și, în mod normal, vor da totul pentru atingerea acestui deziderat.
Cum a prefațat Mircea Rednic partida din Bănie
La conferința de presă premergătoare meciului de pe „Ion Oblemenco”, „Puriul” a spus, așa cum era de așteptat în contextul dat, că își dorește neapărat victoria și, în plus, că vrea ca echipa sa să poată menține un ritm bun de joc pe toată durata partidei și să nu mai primească goluri din faze fixe.
„Un meci important pentru noi. Înainte de meciul cu Farul am spus că aș fi mulțumit și cu un punct, dar la Craiova îmi doresc să luăm cele trei puncte, ținând cont și de situația noastră în clasament. Vreau să scăpăm de acest loc de baraj și am argumente, prestațiile din ultimele două meciuri, cu două echipe foarte bune. Echipa noastră a avut o evoluție bună, chiar foarte bună în prima repriză, la meciul cu Farul, dar nu e de ajuns. Îmi doresc să jucăm 90 de minute sau 95, cât durează meciul, să nu mai facem greșeli la faze fixe.
Ăsta e un lucru care m-a deranjat, să primești gol din corner și dintr-o fază care a urmat unui corner, când toată lumea știa ce trebuie să facă. E vorba despre responsabilitate și ambiție. Mai ales că știam și le-am cerut să evite pe cât posibil cornerele, loviturile libere, pentru că au și jucători buni de cap și pe Budescu, care bate foarte bine. N-au ascultat, chiar îmi pare rău, mi-aș fi dorit și poate chiar meritam, la felul cum s-a jucat.
Vreau ambele reprize să fie bune, nu doar una. Îmi doresc să fiu mai inspirat, iar jucătorii care intră să demonstreze că pot să mă bazez pe ei, mai ales în perioada asta, când jucăm la trei sau patru zile. Vreau să nu se simtă când fac schimbare, pentru că noi aici am pierdut. Cei care au intrat nu au mai avut aceeași prezență, același ritm, aceeași eficacitate. Nu am mai avut posesie, am pierdut foarte repede mingile.
Analizez mai mult meciul pe care l-am jucat, dar și meciul cu Craiova lui Mititelu, e același lucru. Trec și ei printr-o perioadă grea, dar au în lot jucători care pot să facă diferența, jucători cu calitate. Problema lor e că au fost foarte multe schimbări la nivelul băncii tehnice, care se simt. Mai ales în ultimele declarații ale patronului echipei am văzut că încearcă să-i impulsioneze. Mai atacă unii jucători, e și bine și nu e bine. Despre cei care s-a vorbit că ar pleca din vară sau din iarnă pot să intre cu ambiție, deci o să ne aștepte un meci foarte greu.
Au jucători care pot face diferența, Chițu e în formă. Îl cunosc pentru că am lucrat cu el, dar eu nu l-am prins într-o perioadă bună, a fost mai mult accidentat. Speculează orice spațiu, orice minge care vine în careu. Mai trebuie să fim atenți și la jucătorii de la mijlocul terenului. Mai ales pe benzi, au jucători tehnici, jucători de viteză, îi cunosc foarte bine, cu unii am lucrat. Luana cred că a adus trei sau patru jucători la Craiova, deci îi cunosc. Trebuie să ne așteptăm la un meci foarte greu, vreau să jucăm la fel de compact, să nu le dăm spații, asta e clar, pentru că sunt rapizi și tehnici, au calitate de unu contra unu. Și, repet, îmi doresc să evităm greșelile la fazele fixe și să dăm mai multe goluri. Să ne creăm mai multe ocazii, să tragem mai mult pe spațiul porții, să reușim să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Mircea Rednic.