Min. 90+7: Fluier final, 1-1!
Min. 96: Jesus Fernandez scoate miraculos șutul lui Joao Santos!
Min. 80: GOL VOLUNTARI! Radu Boboc restabilește egalitatea!
Min. 70: Ocazie mare consumată de Adam Nemec, care trage în portar, din întoarcere!
Min. 58: Istvan Kovacs a dictat penalty pentru FC Voluntari, dar și-a schimbat decizia după ce a revăzut imaginile pe monitorul VAR.
Min. 46: A început repriza a doua!
Min. 45: Pauză la Voluntari! 0-1
Min. 42: Lovitura de cap a lui Diego Zivulic nu prinde poarta.
Min. 11: Jonathan Cisse deschide scorul cu o lovitură de cap, după un corner!
Min. 1: A început meciul de la Voluntari!
Meciul FC Voluntari – Oțelul Galați are loc în etapa 22 din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe stadionul „Anghel Iordanescu” poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport.
FC Voluntari și Oțelul Galați vor fi protagoniste, luni, 22 ianuarie, de la ora 17:00, în penultimul meci din runda cu numărul 22 a Superligii.
Cele două formații sunt despărțite de doar două puncte în clasamentul din Superliga, iar confruntarea dintre ele se anunță a fi una imprevizibilă. FC Voluntari este pe locul 13, cu 24 de puncte. Ilfovenii vin după două înfrângeri consecutive încasate în finalul lui 2023, scor 0-1 cu FC U Craiova și 0-1 cu Dinamo București.
De partea cealaltă, Oțelul Galați este pe locul 11, cu 26 de puncte. Însă, elevii lui Dorinel Munteanu vin și ei tot după un eșec, scor 0-2 cu FC Botoșani, încasat în ultimul meci din 2023.
La capitolul dueluri directe, FC Voluntari și Oțelul Galați s-au mai întâlnit o singură dată, în turul acestui sezon. Pe 25 august, la Galați, partida s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, scor 2-2. Gălățenii au condus cu 2-0 la pauză, mulțumită unor reușite ce le-au aparținut lui Cisotti și Pop, însă FC Voluntari a revenit spectaculos în partea a doua. Dumiter și Niță au înscris pentru ilfoveni, iar ambele echipe s-au ales cu câte un punct.
FC Voluntari (3-5-2): Jesus Fernandez – Ricardo Jose Veiga, Patricio Matricardi, Igor Armaș – Radu Boboc, Vadim Rață, Ljuban Crepulja, Doru Andrei, Naser Aliji – Andrei Dumiter, Adam Nemec Rezerve: Octavian Vâlceanu (P), Roberto Voican, Lukas Droppa, Andrei Ciobanu, Daniel Florea, Mihai Răduț, Robert Mustaca, Cristian Paz, Angelo Cocian, Robert Popescu, Nicolae Carnat Antrenor: Ilie Poenaru
Oțelul Galați (4-3-3): Relu Stoian – Mielen Zhelev, Jonathan Cisse, Costin Ghiocel, Miguel Gomes – Juri Cisotti, Diego Zivulic, Samuel Telles – Federic Maciel, Alexandru Pop, Ștefan Bodișteanu Rezerve: Gabriel Ursu (P), George Cîrjan, Kehinde Fatai, Vasile Jardan, Mihai Adăscăliței, Răzvan Tănasă, Dragan Lovric, Teodor Farcaș, Francois Yabre, Anes Rusevic, Joao Santos Antrenor: Dorinel Munteanu
Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari) Arbitru: Kovacs Istvan (Carei) / A1: Artene Ovidiu (Vaslui), A2: Tunyogi Ferencz (Zalău) / Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti), Asistent VAR: Demetrescu Iuliana Elena (Râmnicu Vâlcea)
În cadrul primei conferințe de presă pe care a susținut-o în 2024, Dorinel Munteanu a transmis că nu și-a pierdut speranța și că luptă în continuare pentru prinderea unui loc de play-off:
„Vom face tot posibilul să ne atingem obiectivul. Echipa este pregătită, chiar dacă n-am avut mult timp la dispoziție”, a transmis Dorinel.
Din nefericire, situația financiară a clubului îl pune pe gânduri pe antrenor. Înaintea jocului cu FC Voluntari, Dorinel Munteanu a transmis că jucătorii sunt neplătiți, iar acest detaliu ar putea influența echipa într-un mod negativ:
„Situația nu s-a schimbat. Sunt doar promisiuni și eu sper să se schimbe situația. Fără suportul oamenilor care investesc eu nu am ce să fac. Eu pun pe primul loc jucătorii, care trebuie să fie plătiți. Am promisiuni că săptămâna viitoare vom sta la masă, vom discuta toate problemele echipei și acestea se vor rezolva”, a adăugat Dorinel Munteanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER