Marin Dună, antrenorul echipei FC Voluntari, a analizat la cald victoria cu U Cluj, primul succes după trei luni pentru ilfoveni.
Meciul dintre U Cluj și FC Voluntari s-a disputat duminică, pe Cluj Arena, în cadrul etapei cu numărul 15 din Superliga și s-a încheiat cu victoria ilfovenilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Adam Demec, în minutul 31, și Andrei Dumiter, în minutul 61. Pentru ardeleni a înscris Ianis Stoica, în minutul 12.
După această partidă, Marin Dună s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi și în special pentru faptul că aceștia au reușit, în sfârșit, să spargă gheața și să obțină o victorie după trei luni de secetă.
„E foarte importantă această victorie. Vine după un moment lung fără victorie. Din punct de vedere moral ne face foarte, foarte, bine (n.r. această victorie). Puteam câștiga în oricare altă partidă.
Noi nu am făcut meciuri proaste, doar că n-am băgat mingea în poartă, n-am marcat goluri. Astăzi am marcat două, puteam să mai marcăm unul (n.r. Andrei Dumiter a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 90+4).
Per ansamblu, am făcut un joc foarte bun, în special după primirea golului, pentru că până la gol ne clătinam puțin. Din punct de vedere tactic, am respectat ce am pregătit. Este o victorie meritată.
Avem jucători cu experiență, iar acest lucru s-a văzut astăzi, la Vadim (n.r. Vadim Rață), Igor (n.r. Igor Armaș), Matricardi (n.r. Patricio Matricardi). Încrederea era la minimum înaintea acestei partide pentru că jucătorii veneau după multe eșecuri”, a spus Marin Dună, după meci, potrivit Digi Sport.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari urcă pe locul 12, cu 16 puncte, lăsându-le în urmă pe FC U Craiova și UTA Arad, cu câte 15 puncte, și codașele Dinamo București și FC Voluntari, cu 10, respectiv 6 puncte. De cealaltă parte, U Cluj rămâne pe locul 9, cu 19 puncte, la egalitate cu Sepsi Sfântu Gheorghe, echipa de pe locul 8.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER