UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari în deplasare, scor 1-0, mulțumită unui gol marcat de Andrej Fabry.
Min. 77: Căpușă centrează excelent din flancul drept, iar Andrej Fabry reia din 6 metri cu o lovitură splendidă de cap.
Min. 46: Horațiu Feșnic a fluierat startul părții a doua!
Prima repriză a duelului FC Voluntari – UTA Arad s-a încheiat cu scorul de 0-0.
Min. 7: BARĂ pentru UTA Arad! Vlad Morar șutează superb de la marginea careului, dar mingea izbește bara stângă.
Min. 1: „Centralul” Horațiu Feșnic a fluierat startul întâlnirii de la Voluntari.
FC Voluntari: J. Fernandez – Ricardinho (cpt.), Turda, Matricardi, Boboc – Cascini, Crepulja – Dumiter, Răduț, R. Popescu – Nemec Rezerve: Vâlceanu – D. Florea, Cocian, Paz, Carnat, D. Andrei, Ciobanu, Rața, Droppa, Voican, Armaș, Aliji Antrenor: Nicolae Dică
UTA Arad: Fl. Iacob (cpt.) – Căpușă, Benga, Stolnik, D. Rodrigues – Morar, Machado, Cr. Mihai – Micovschi, Luckassen, Omondi Rezerve: Kucher – Freitas, Fabry, Stahl, R. Pop, Iurasciuc, Vulturar, Trif, Ariel Lopez, Tudorie, A. David Antrenor: Mircea Rednic
Meciul FC Voluntari – UTA Arad are loc în etapa 26 din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe Stadionul „Anghel Iordanescu” poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport.
FC Voluntari și UTA Arad deschid ziua duelurilor din Superliga cu o partidă ce e programată să înceapă de la ora 14:00 pe Stadionul „Anghel Iordanescu”.
Înaintea acestei confruntări, FC Voluntari se află pe locul 13 în clasament, cu 27 de puncte. Ilfovenii vin după două remize, scor 1-1 cu FC Hermannstadt și 0-0 cu Poli Iași. De altfel, FC Voluntari nu a câștigat niciun meci oficial în 2024, ultima victorie fiind consemnată la data de 9 decembrie 2023, în deplasare cu Rapid, scor 2-1.
De partea cealaltă, UTA Arad este pe locul 11 în clasament, cu 31 de puncte. Elevii lui Mircea Rednic vin și ei tot după o remiză înregistrată în runda precedentă, scor 2-2 pe teren propriu cu FC Botoșani.
La capitolul dueluri directe e echilibru total. Ultimele patru partide dintre cele două, dintre care trei disputate în 2023, s-au încheiat toate la egalitate. În turul actualei stagiuni, pe 30 septembrie, UTA Arad și FC Voluntari au terminat cu scorul de 0-0. Tot 0-0 s-a înregistrat și pe 5 decembrie 2023, când arădenii și ilfovenii s-au duelat în grupele Cupei României.
Toate fazele video din UTA Arad – FC Voluntari pot fi văzute aici.
La conferința de presă premergătoare jocului de sâmbătă, Mircea Rednic a declarat:
„Întâlnim o echipă ce are un lot cu experiență, cu jucători care au jucat multe meciuri în Liga 1. Ei acum au schimbat antrenorul, vin după două meciuri în care nu au pierdut, dar au fost mult mai prezenți în careul advers față de meciurile trecute. Trebuie să fim foarte atenți, în ultima perioadă insist ca noi să jucăm, să încercăm să ne impunem jocul. Și vreau să o facem mult mai bine, să avem mai mult curaj, să nu facem greșelile pe care le-am făcut, căci cu Botoșaniul am pierdut două puncte pentru că mijlocașii centrali au făcut greșeli ce nu trebuie făcute.
Au multă concurență în echipă, multă experiență, a venit și un antrenor ambițios, cu alt stil de joc. Nu mai joacă cu trei fundași centrali, sunt mult mai mobili. Am văzut prima repriză cu Iașiul, au dat și gol, dar a fost anulat. Joacă acasă, e clar că-și doresc și ei victoria, deci o să fie care pe care. E o echipă care poate să ne pună probleme. Nemec e un adevărat pivot si joacă foarte mult pe el. Sper ca cei doi fundași centrali să îl marcheze și să îl blocheze destul de bine, poate nu pe el, cât pe cei care vin din spate. Am văzut că Răduț a jucat în spatele lui Florea, în lateral, deci au fost câteva schimbări. Au de unde să aleagă și la mijlocul terenului au jucători care încă nici nu au apucat să joace. Va fi un meci greu pentru noi”, a spus antrenorul celor de la UTA Arad.
Din tabăra adversă, Nicolae Dică a transmis:
„Cu siguranță va fi un meci greu, pentru noi toate meciurile sunt grele, nu suntem într-o situație bună în clasament. Atmosfera este ok, băieții se antrenează foarte bine, important este să obținem și prima victorie, sperăm să o facem sâmbătă, chiar dacă va fi un meci foarte greu, UTA este o echipă care trage la play-off în acest moment, sunt la trei puncte de play-off. Este o echipă bună, cu jucători cu experiență, jucători de valoare, care chiar dacă sunt străini, au confirmat, unii dintre ei, în campionatul nostru. Fiecare punct adunat este bun în clasament pentru noi, dar dacă reușim să câștigăm cele trei puncte, va fi mai bine pentru noi și pentru moral. Am schimbat și sistemul de joc, în meciul cu Sibiul am folosit o formație, apoi la Iași altă formație, în funcție de randamentul băieților la jocuri, mă decid cu cine încep în primul 11. Este clar că la meciul cu UTA ne dorim foarte mult să câștigăm, dar asta nu înseamnă că trebuie să pierdem organizarea defensivă pe care am avut-o până la meciul cu Iași. Pentru mine este important ca organizarea defensivă să fie foarte bună și, bineînțeles, pe fază ofensivă să reușim să marcăm goluri, doar așa putem să câștigăm puncte”, a declarat antrenorul lui FC Voluntari, la Metropola TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER