FCSB a anunțat oficial transferul atacantului! Gigi Becali a trimis banii în contul echipei din Superliga

După David Kiki, FCSB, campioana României, a dat o nouă lovitură înainte de startul noului sezon.

Gruparea roș-albastră nu i-a mai ținut pe fani în suspans și a anunțat oficial transferul mult așteptat.

Daniel Popa, anunțat oficial la FCSB

După ce a câștigat titlul, Gigi Becali, patronul FCSB, anunța că vrea să își întărească serios echipa pentru a forța intrarea în grupele Ligii Campionilor.

Formația bucureșteană l-a transferat pe David Kiki, fostul fundaș al Farului, iar acum și pe Daniel Popa. Campioana României a anunțat oficial venirea atacantului de la Universitatea Cluj.

„FCSB anunță transferul lui Daniel Popa, de la Universitatea Cluj. Atacantul în vârstă de 28 de ani a efectuat vizita medicală și a semnat contractul, urmând să se alăture echipei pe data de 14 iunie, când este programată reunirea lotului.

Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, a fost anunțul făcut de FCSB pe rețelele de socializare.

(n.r. dacă se va impune Popa la FCSB) Eu așa cred. Sigur, depinde și de el, de staff, de toată lumea. Cum va reuși să se integreze, cum va începe. Știți că la FCSB este o presiune și nu prea este răbdare cu jucătorii noi veniți.

Eu cred că va avea o șansă să se impună. E un atacant bun, pe noi ne-a ajutat foarte mult”, spunea Radu Constantea, președintele Universității Cluj, la ProSport Live.

David Kiki va juca și el la FCSB

David Kiki, fostul fundaș al Farului, a semnat și el cu echipa patronată de Gigi Becali.

„FCSB anunță că, începând cu sezonul 2024-2025, David Kiki va îmbrăca tricoul roș-albastru. Internaționalul beninez în vârstă de 30 de ani a efectuat deja vizita medicală și a semnat contractul, urmând să se prezinte la pregătire pe 14 iunie.

Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese alături de noii săi colegi!”, anunța campioana României.

Publicat: 04 06. 2024, 19:02
Actualizat: 04 06. 2024, 19:22