FCSB a solicitat oficial să joace în Ghencea meciurile cu CFR Cluj și Botoșani! Mihai Stoica avertizează că un nou refuz se poate solda cu probleme serioase: „Probabil că va trebui să răspundă penal”

Stadionul Steaua-Ghencea din Bucuresti, aproape gol, gazduieste meciul de fotbal dintre CSA Steaua Bucuresti si FC Unirea Dej, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, luni 7 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Stoica a anunțat că FCSB a făcut cerere pentru a juca în Ghencea meciurile cu CFR Cluj și FC Botoșani.

Vicecampioana României încearcă în continuare să își facă loc pe arena din Bd. Ghencea, unde administratorul CSA Steaua a refuzat vehement până acum să primească echipa lui Gigi Becali.

Managerul general Mihai Stoica avertizează că de această dată se poate lăsa cu explicații în fața justiției, deoarece echipa de fotbal a „militarilor” nu mai are de jucat niciun meci pe teren propriu, urmând ca în ultima etapă din acest an calendaristic să evolueze în deplasare, astfel că nu mai e loc de pretexte.

FCSB a solicitat oficial să joace în Ghencea meciurile cu CFR Cluj și Botoșani! Mihai Stoica avertizează că un nou refuz se poate solda cu probleme serioase: „Probabil că va trebui să răspundă penal”

FCSB vrea să joace în Ghencea restanța cu CFR Cluj și meciul cu FC Botoșani, astfel că a depus o nouă cerere în acest sens, după ce precedentele i-au fost refuzate.

„Am trimis o adresă domnului comandant Bichir şi ne dorim din toată inima să ne răspundă într-un timp util. Solicităm să jucăm, pentru că s-a terminat sezonul în liga a doua, nu mai există niciun meci pe arena din Ghencea. Am dori să primim aprobare să jucăm. Plătim, bineînţeles.

Dacă nu suntem lăsaţi să jucăm în Ghencea cu CFR Cluj şi cu FC Botoşani, avem motivul întemeiat pentru care solicităm, însemnă că îşi permite cineva să refuze zeci de mii de euro pentru bugetul statului. Şi, probabil că va trebui să răspundă penal. Am făcut solicitare pentru ambele partide.

A mai fost o solicitare pentru meciul cu CS Mioveni, n-am primit niciun răspuns. Sunt obligaţi să dea un răspuns, dar nu cred că există vreo măsură punitivă pentru cei care ne ignoră. S-a făcut solicitare şi pentru meciul cu Rapid, şi pentru meciul cu Mioveni, nimic!”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Mihai Stoica așteaptă Hotărârea de Guvern care să îi permită accesul lui FCSB pe stadionul din Ghencea

Managerul general Mihai Stoica ia în calcul ca oficialii lui CSA Steaua să ignore solicitarea depusă de FCSB pentru a evolua în Ghencea, astfel că își pune speranțele în lumea politică.

De curând, șeful PSD Marcel Ciolacu a anunțat, prin intermediul ProSport, că se va implica personal pentru a rezolva acest conflict în favoarea clubului deținut de Gigi Becali.

„Înţelegem că ar trebui o hotărâre de Guvern pentru a fi lăsaţi să jucăm. E super ok, niciun fel de problemă. Dar cineva trebuie să facă o întâmpinare şi dacă cineva consideră că nu trebuie să jucăm, că banii noştri nu sunt buni, atunci e ok, dar să se facă asta. Nu să fim ignoraţi din nou!

Reprezentăm o echipă cu milioane de suporteri în România, cu cei mai mulţi suporteri din România, asta e clar”, a mai spus Mihai Stoica, pentru Orange Sport.

Publicat: 02 12. 2022, 23:40
Actualizat: 02 12. 2022, 23:43