FCSB are două nume noi pe lista de transferuri! Fotbaliștii de naționala U21 pe care a pus ochii Meme Stoica: „Interesanți”
Meme Stoica a lăsat de înțeles că FCSB are două nume noi pe lista de transferuri! Fotbaliștii din naționala U21 a României pe care a pus ochii oficialul roș-albaștrilor au fost ambii titulari în disputa cu Albania de vineri, 17 noiembrie.
FCSB are două nume noi pe lista de transferuri! Cătălin Vulturar și Marius Corbu, ei sunt fotbaliștii de naționala U21 pe care a pus ochii Meme Stoica
Vineri, 17 noiembrie, naționala U21 a României a obținut o victorie impresionantă, scor 5-0 în fața reprezentativei similare a Albaniei, într-o partidă care a contat pentru runda cu numărul 5 din Grupa E a preliminariilor pentru Campionatul European de tineret.
Louis Munteanu, Matei Ilie, Rareș Ilie, Constantin Grameni și Marian Danciu au înscris pentru „tricolorii” mici, care au urcat pe locul 2 în clasamentul din Grupa E, cu 9 puncte. Lider este Elveția, cu 10 puncte, în timp ce Albania completează podiumul, cu 9 puncte, dar și cu un meci mai mult disputat. Din grupă mai fac parte Finlanda, cu 3 puncte, Muntenegru, tot cu 3 puncte și Armenia, care a adunat doar un punct din 5 partide disputate.
Meciul România U21 – Albania U21 a fost urmărit cu mare atenție și de Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, care a dezvăluit numele a doi jucători care l-au impresionat. Este vorba despre mijlocașii Cătălin Vulturar (19 ani) și Marius Corbu (21 de ani), primul legitimat la Lecce, în Italia, iar al doilea la Akademia Puskas, în Ungaria.
„(n.r. – Pe cine ai remarcat după acest meci?) Pe Pantea şi pe Musi (n.r. – râde). Glumesc acum. Toţi au jucat foarte bine, nu doar cei doi. Am fost foarte curios să-l văd pe Corbu, pe care nu îl ştiam. Un jucător activ. Chiar nu l-am văzut în niciun meci să nu fie activ, ceea ce este foarte important.
Pe Vulturar eram curios să-l văd pentru că l-am văzut la echipa naţională de juniori, dar juca un alt sistem acolo, cu doi mijlocaşi – el cu Boţogan – şi eram curios să-l văd şi în sistemul ăsta. Şi el e un jucător interesant”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Corbu e om de bază în prima ligă a Ungariei, în timp ce Vulturar joacă la Lecce Primavera
În ceea ce îl privește pe Marius Corbu, acesta are parte de un sezon foarte bun! El a fost transferat de Akademia Puskas în ianuarie 2020, de la Csikszereda Miercurea Ciuc. În vara aceluiași an a făcut pasul la prima echipă a maghiarilor, iar între timp a devenit un titular incontestabil.
Marius Corbu a fost titular în ultimele 7 partide disputate de Akademia Puskas, iar în ultimele 5 a fost și integralist, inclusiv în confruntarea cu Ferencvaros din Cupa Ungariei, pe 1 noiembrie, care s-a decis după 120 de minute.
15 meciuri a jucat Marius Corbu pentru Akademia Puskas în acest sezon, în care s-a remarcat, printre altele, cu un gol și două pase decisive.
În ceea ce îl privește pe Cătălin Vulturar, acesta a părăsit România tot în 2020, când UTA Arad l-a cedat la Lecce, în Italia. Vulturar este titular la gruparea Primavera a clubului din Serie A, pentru care a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă, în 11 meciuri jucate în acest sezon.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Marius Corbu, potrivit Transfermarkt
- 400.000 de euro este cota de piață a lui Cătălin Vulturar