Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație din cadrul clubului FCSB, a vorbit la superlativ despre Vlad Chiricheș, fundașul central în vârstă de 33 de ani, după meciul tur cu Nordsjaelland.
Meciul dintre FCSB și Nordsjaelland s-a disputat joi seară, pe Stadionul Steaua din București, în cadrul primei manșe a turului III preliminar din Conference League și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Returul dintre Nordsjaelland și FCSB va avea loc joi, 17 august, de la ora 19:30, în Danemarca.
Deși este printre cei mai bătrâni jucători de la FCSB și a fost cel mai în vârstă de pe teren în meciul cu gruparea daneză, Vlad Chiricheș a înregistrat cele mai bune cifre din echipă.
Și Mihai Stoica l-a lăudat pe fundaș și a făcut o comparație cu Mirel Rădoi. Oficialul consideră că Vlad Chiricheș este unul dintre cei mai importanți lideri pe care FCSB i-a avut de-a lungul timpului.
„Impecabil a jucat Chiricheş. La primul meci pe care l-a jucat complet, cel cu CFR, a făcut o eroare, ok. Sunt trei fotbalişti pe care îi văd şi înainte şi după antrenament mult timp în sală, la prevenţia înainte de antrenament, după la posturi, la stretching, la forţă: Chiricheş, Djokovic, Andrea Compagno. Coman face separat că nu poate face trei antrenamente pe zi, face două, Dawa separat, Octavian a început să meargă şi el, Miculescu înţeleg că merge şi el, Radaslavescu, dar pe cei trei îi văd tot timpul după antrenament în sală, lucrând. Şi Pantea a început.
De asta am spus că e un transfer extrem de important. Noi nu am avut, poate nici Mirel nu avea atâta autoritate asupra vestiarului, deşi el avea o foarte mare autoritate, aşa cum are Chiricheş acum. Mirel era apropiat de vârstă de coechipierii lui, că erau Ghionea, Goian, Ogăraru, Opriţa, care erau cam de o vârstă, aici, Chiri are alt statut. E căpitanul echipei naţionale”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Gigi Becali, patronul clubului FCSB, s-a arătat, la rândul său, impresionat de prestația lui Vlad Chiricheș în meciul tur contra danezilor.
„Chiricheș a fost monumental. A ținut toată apărarea, dacă nu era Chiricheș, era greu. Și Dawa, da. L-a nivelul lui, i-a trebuit un timp, dar o să vedeți că o să fie la fiecare meci din ce în ce mai bun”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER