Patronul care s-a luptat la titlu cu Gigi Becali îi distruge pe Dawa și Tamm de la FCSB: „Sunt primitivi rău de tot!”

FCSB este desființată de Adrian Porumboiu după ce a remizat cu CFR Cluj, scor 1-1, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

FCSB, desființată după remiza cu CFR Cluj. Care sunt cei doi fotbaliști „primitivi rău de tot”

  • FCSB – Farul Constanța se jocă luni, 17 aprilie, ora 20.30, pe Arena Națională, în etapa a 4-a din play-off-ul Superligii, sezonul 2022 – 2023. Meciul se poate vedea la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport, iar cele mai tari faze sunt Live Video Online pe ProSport.

Fostul patron al formației FC Vaslui a vorbit despre lupta la titlu, iar acesta este de părere că Farul Constanța este principala favorită să câștige marele trofeu, deoarece e „singura echipă care spune ceva la ora actuală”.

Când a venit vorba despre CFR Cluj și FCSB, Adrian Porumboiu nu a avut milă. Acesta crede că trupa lui Dan Petrescu nu are cum să câștige titlul cu „doi jucători care au peste 75 de ani împreună”, în timp ce despre FCSB susține că acolo „e gălăgie multă, dar fotbal puțin”.

Totodată, Adrian Porumboiu nu a avut milă de fundașii centrali ai vicecampioanei României: Joyskim Dawa și Joonas Tamm.

„Au fost 5 echipe cu șanse la titlu, au mai rămas 3. Vor rămâne două și va lua campionatul una. După părerea mea, la ce se joacă, Farul. Restul sunt echipe de moșnegi. Cum să mai iei titlul (n.r – CFR Cluj) cu doi jucători care au peste 75 de ani împreună? Am văzut ce schimbare a făcut cu Hoban… e prea mult. Prostești lumea fotbalului.

Singura echipă care spune ceva e Farul, la ora actuală. De Rapid nu avem ce să vorbim. La FCSB e gălăgie multă, dar fotbal puțin. Ei au un lot foarte bun, dar au niște fundași centrali primitivi rău de tot, nu știu de unde i-a adus. Nu sunt de nivelul competiției”, a spus Adrian Porumboiu, la conform Sport.ro.

În ce condiții poate urca FCSB pe locul 2 în play-off-ul Superligii

După remiza cu CFR Cluj, FCSB a rămas pe locul trei în clasamentul play-off-ului Superligii, cu 34 de puncte, la unul în spatele echipei pregătite de Dan Petrescu și la cinci distanță de Farul Constanța.

În cele trei meciuri jucate în play-off-ul Superligii, FCSB a bifat o victorie cu Sepsi OSK, scor 2-1, și două rezultate de egalitate cu Universitatea Craiova (1-1) și CFR Cluj (1-1).

Pentru a urca pe locul doi în clasamentul din play-off-ul Superligii, FCSB trebuie să o învingă pe Farul Constanța pe Arena Națională, iar CFR Cluj să piardă cu Sepsi OSK sâmbătă, 15 aprilie, ora 19.00, pe „Dr. Constantin Rădulescu”.

Publicat: 11 04. 2023, 12:46
Actualizat: 11 04. 2023, 15:05