FCSB este la un pas de a fi depunctată în Superliga din cauza declarațiilor lui Gigi Becali.
Gigi Becali a fost reclamat de Comisia Centrală a Arbitrilor l-a reclamat pe Gigi Becali, după ce patronul lui FCSB a făcut o serie de declarații la adresa lui Horațiu Feșnic. Chiar dacă Becali a fost deja suspendat de Comisia de Disciplină o dată, a doua sancțiune prevede penalizarea cu trei puncte pentru echipa de care aparține, așa că FCSB va fi afectată.
Gigi Becali (66 de ani) a fost reclamat de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru declarații jignitoare și defăimătoare, de data aceasta la adresa lui Horațiu Feșnic. Latifundiarul Pipera a avut câteva comentarii acide la adresa arbitrului din Cluj în urmă cu 3 săptămâni, după ce Feșnic a fost în camera VAR la confruntarea FC Hermannstadt – FCSB 2-0. Gigi Becali a fost nemulțumit de felul în care a interpretat Horațiu Feșnic faza în care i-a semnalat centralului Flueran faptul că Florin Tănase a comis un fault atac la faza golului marcat, ulterior anulat de VAR.
„Feșnic e cu CFR, din acest motiv se comportă așa. Nici Istvan Kovacs, nici nimeni altcineva nu e atât de șmecher cum e el. Feșnic e singurul pe care îl poți compara, la șmecherie, cu arbitrii de pe vremuri. Are o perversitate de nedescris. El le dă pe față, e pervers. Darface acest lucru fiindcă tatăl lui e prieten cu CFR, deci e împotriva noastră. Pe el n-ai cum să-l dezlegi de CFR, e legat cu lanțuri de CFR”, a declarat Gigi Becali, după eșecul din deplasarea de la FC Hermannstadt.
Gigi Becali va fi judecat, iar Comisia de Disciplină va discuta speța, dar a amânat cazul pâna săptămâna viitoare. Conform regulamentului, Gigi Becali nu va avea parte de o sancțiune între 2 și 6 jocuri sub formă de suspendare, deoarece are o funcție mult mai importantă, de finanțator.
Având în vedere că Gigi Becali este la o abatere de la regulă, clubul de care aparține va fi sancționat cu 3 puncte din cele obținute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară, potrivit golazo.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER