FCSB a pierdut la ultima fază duelul de la FC Botoșani, iar la finalul partidei Ștefan Târnovanu a făcut acuzații grave.
Joi seară a avut loc partida restantă din etapa a patra a Superligii. FC Botoșani a primit vizita campioanei României, măcinată de accidentări. Roș-albaștri au dominat jocul de la un cap la altul, dar Luis Phelipe a faultat aproape de careu chiar la ultima fază și Mitrov a marcat din lovitură liberă.
FCSB a mers sigură de victorie la Botoșani dar s-a văzut condusă pe tabelă la finalul partidei deși a dominat tot meciul. Pe final, roș-albaștri au cedat mijlocul terenului și gazdele au simțit că pot forța victoria. Chiar la ultima fază botoșănenii au primit o lovitură liberă transformată spectaculos de Mitrov.
Ștefan Târnovanu a precizat că zidul nu a fost așezat corect, centralul punându-i pe jucătorii roș-albaștrilor să stea la 12 metri deși distanța regulamentară e de 9 metri.
„Un meci slab făcut de noi. Nu am fost proaspeți, după minutul 60, 70 am fost foarte moi, nu ne-am mai creat ocazii. Puteam marca. Malcom a avut acea ocazie mare. Dacă noi nu am reușit să marcăm au facut-o ei. Țin să menționez, zidul a fost la 12 metri. Este imposibil să bați lovitură de acolo, de pe 16-17 metri și mingea să pice la nivelul acesta. Dacă mai dă la zid de 9 și 15, jos pălăria, i-ar fi dat mingea în cap.
Nu am avut bancă de rezerve, nu prea a avut cine să intre, au fost foarte mulți copii, dar nu căutăm scuze. Dacă câștigam meciul alta era situația duminică cu Slobozia, dar cu siguranță ne va aștepta un meci greu. A fost o perioadă din iunie, după EURO. Am avut două zile pauză în 5 luni. Am avut 500 de meciuri, dar asta este viața, nu ne plângem, suntem fotbaliști.”, a spus Târnovanu, potrivit Digisport.
Mihai Popescu a fost mutat de pe poziția sa obșnuită, evoluând în locul lui Vali Crețu în banda dreaptă. La finalul partidei, fundașul roș-albaștrilor s-a arătat dezamăgit de rezultat dar a avut și un mesaj de încurajare pentru coechipierii săi pe care îi așteaptă o perioadă încărcată.
„Am pierdut în această seară, trebuie să ridicăm capul, să mergem acasă, să ne odihnim, pentru că jucăm din nou duminică și nu avem timp de regrete. Nu există echipe modeste în Liga 1, vedeți ce campionat strâns este. Am pierdut, dar mergem înainte și pregătim meciul de duminică. Ăsta era obiectivul, de a câștiga și a urca pe locul doi. Din păcate, am ratat această șansă, dar ăsta este fotbalul”, a declarat Mihai Popescu la flash-interviu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER