Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, îi declară război total lui Kyros Vassaras, șeful de la CCA.
La scurt timp după ce Kyros Vassaras a publicat o analiză a fazelor controversate din etapa a 9-a din Superliga și a transmis că FCSB nu ar fi trebuit să primească penalty la meciul cu Farul Constanța, Meme Stoica a răbufnit.
Oficialul vicecampioanei României a dezvăluit că FCSB studiază posibilitatea de a-l da în judecată pe Kyros Vassaras, președintele CCA, și a explicat de ce.
„Cred că vom intenta un proces, studiem atent treaba asta. Scuză decizia unui arbitru care nu are un suport video și pune imagini postate de un fan pe internet la meciul de la Arad.
Nici din imaginea aia nu se vede dacă nu cumva mingea îl șterge pe piept întâi. E o imagine dubioasă. De ce nu e imaginea cu toată faza? În fine…”, a comentat Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, conform Orange Sport.
„Arbitrul vede clar acest incident petrecut în interiorul suprafeței de pedeapsă. El decide în mod incorect să acorde lovitură de pedeapsă fără cartonaș galben. Ambii jucători, apărătorul și atacantul, acționează diferit, într-o direcție de fapt opusă mișcării lor.
Mingea nu se află sub controlul lor, deoarece, în mod neașteptat pentru ei, rămâne în spatele atacantului. Acest contact ușor dintre ei nu poate fi considerat un fault din partea apărătorului, ci un contact fizic normal, fără impact asupra capacității atacantului de a ataca mingea, deoarece direcția sa de deplasare este opusă mingii.
Fotbalul este un sport de contact. Apărătorul nu face o acțiune clară pentru a-l împiedica pe adversar. VAR-ul verifică cu atenție și nu poate interveni, deoarece, conform protocolului VAR, nu există suficiente elemente pentru a anula decizia arbitrului. Nu există o eroare clară și evidentă pentru a interveni.
Nu se mai poate adăuga nimic opiniei arbitrului referitoare la acest contact neglijabil. Ambii au văzut aceleași imagini, iar arbitrul este cel care ia decizia pentru incidentele pe care le-a văzut pe terenul de joc.
Conform instrucțiunilor internaționale și ale CCA nu orice contact este fault. Nu există intenție pentru împiedicarea adversarului, la această cădere ușoară a atacantului. În opinia CCA, această decizie de penalty trebuia evitată”, a spus Kyros Vassaras, pentru FRF TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER