„FCSB, în Liga 3”. Scenariu şoc, după plecarea lui Gigi Becali de la campioana României

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 5 poze

FCSB ar putea ajunge în Liga 3 când Gigi Becali nu va mai dori să-și asume rolul de finanțator. Acest avertisment a fost lansat chiar de una dintre legendele rivalei Dinamo.

Latifundiarul din Pipera conduce de peste două decenii destinele formației roș-albastre, perioadă marcată de investiții masive, dar și intruziuni în chestiunile tehnico-tactice. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că decizia finală cu privire la formula de start și schimbările din timpul meciului îi aparține.

Gândul că ar putea pleca în viitorul nu foarte îndepărtat le dă, totuși, fiori fanilor. Cu atât mai mult cu cât în multe dintre aparițiile publice a fost adus în discuție subiectul.

Avertisment pentru fanii FCSB. Plecarea lui Gigi Becali ar putea duce echipa în Liga 3

Chestionat despre titlul cucerit de FCSB în precedenta stagiune, cu implicarea lui Gigi Becali în luarea unor decizii care sunt de competența antrenorului principal, Ioan Andone și-a exprimat convingerea că echipa se va zbate în ligile inferioare de îndată ce patronul își va anunța retragerea. Nici măcar fuziunea cu CSA Steaua nu ar reprezenta o soluție, în opinia sa.

„Îl are pe Meme acolo, care e în regulă, ai văzut că se consultă cu MM și Pintilii. Cu Charalambous ce să vorbească? Ei antrenează, ăsta e primul 11, astea sunt schimbările…

Pentru ceilalți antrenori din România e o rușine. Nu e normal, pentru tagma antrenorilor din România. Când știi că asta e plăcerea lui… că altfel, mâine, Gigi își ia jucăriile și pleacă. Unde e FCSB? În Divizia C (n.r. numele vechi al Ligii 3)! Ascultă-mă ce spun eu! Păi, crezi că găsești oameni să investească banii, cu cap și fără cap, cum investesc ei?

(n.r. despre o eventuală fuziune cu CSA Steaua) Ministerul vezi să…? Ăia sunt bani publici, 10-12-14 milioane an de an. Pentru că există riscul și de a face transferuri nereușite, ăsta e riscul.

Știi cum e, până la urmă, lasă-l să își facă nebunia. A terminat locul doi ani de zile, la un buget și ce jucători a avut… Ei tot timpul au avut jucători. Și eu ce spun că face Gigi bine e că îi plac jucătorii tineri și români, în general. Acum are cam mulți străini față de alte vremuri”, a declarat Andone pentru iamsport.ro.

Gigi Becali i-a ignorat sfatul, după care a regretat: „Bă, ce dreptate ai avut”

Totodată, „Fălcosul” a dezvăluit că l-a sfătuit pe Gigi Becali să-l transfere pe Alexandru Mitriță, dar acesta l-a preferat pe Alexandru Băluță. O decizie pe care ulterior a ajuns să regrete.

„Ultima dată m-a întrebat: ‘Pe cine iau? Pe Mitriță sau pe Băluță? Și eu îi spun: ‘pe Mitriță! ‘De ce?’ Încep și îi spun: ‘Aia, aia, aia!’. (n.r. Ce anume?) Asta nu îți pot spune…

I-am spus de ce e mai bun Mitriță decât Băluță, de ce ar fi mai bine să-l transfere. Ori pe unul, ori pe altul. La mine, Mitriță era numărul unu dintre cei doi, la experiența pe care o am ca antrenor. I-am dat motivele… A stat, s-a gândit… Nu știu ce s-a întâmplat pe parcurs, că el vorbea cu mai multă lume, și l-a luat pe Băluță.

M-am întâlnit cu el (n.r. ulterior) și mi-a zis: ‘Bă, ce dreptate ai avut..’ (n.r. râzând). Așa mă mai întreba de un fundaș central, de alea, de alea, dar nu sunt de spus, sunt chestii între noi doi, la un telefon. Eu îi alegeam și în funcție de mentalitate, de care credeam că e mai tare, să reziste la ce le spune el”, a spus Ioan Andone.

Publicat: 26 10. 2024, 19:45
Actualizat: 26 10. 2024, 19:48