FCSB l-a prezentat oficial pe Billel Omrani! Ce număr va purta la roș-albaștri fostul jucător de la CFR Cluj

FCSB l-a prezentat oficial pe Billel Omrani! Atacantul algerian a efectuat deja primul antrenament sub comanda lui Nicolae Dică.

Fotbalistul va purta tricoul cu numărul 19 la vicecampioana României, rămas vacant în această vară după ce Ianis Stoica a preluat numărul 9.

Omrani rămăsese liber de contract în luna iulie, după ce a ales să nu prelungească înțelegerea cu cei de la CFR Cluj, în speranța unui angajament în străinătate.

FCSB l-a prezentat oficial pe Billel Omrani! Ce număr va purta la roș-albaștri fostul jucător de la CFR Cluj

Tratativele nu s-au concretizat, astfel că algerianul a dat curs, în cele din urmă, propunerii venite din partea lui Gigi Becali, cel care l-a dorit pe atacant de foarte mulți ani. Omrani va avea o clauză de reziliere de 3 milioane de euro la FCSB, așa cum a anunțat patronul roș-albaștrilor în exclusivitate pentru ProSport.

„Bine ai venit, Billel Omrani!

FCSB anunță sosirea lui Billel Omrani, care a evoluat, până sezonul trecut, pentru CFR Cluj.

Atacantul francez în vârstă de 29 de ani va purta tricoul cu numărul 19 și a efectuat deja primul antrenament sub comanda lui Nicolae Dică.

Clubul nostru îi urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!

Billel Omrani este un atacant născut la 2 iunie 1993, în Forbach, Franța. Acesta a început fotbalul la Olympique Marseille și a mai evoluat, în Franța, pentru AC Arles Avignon. Din septembrie 2016 și până în mai 2022 a evoluat pentru CFR Cluj, alături de care a cucerit 5 titluri de campion și 2 Supercupe ale României. De asemenea, are în palmares și Cupa Ligii Franței, cu Olympique Marseille, 2012”, au postat cei de la FCSB, pe contul de Facebook.

Cifrele lui Billel Omrani în România

Billel Omrani a evoluat timp de 6 ani la CFR Cluj, timp în care și-a trecut în cont nu mai puțin de 7 trofee cu ardelenii: 5 titluri în Liga 1 (2018, 2019, 2020, 2021, 2022), dar și două Supercupe ale României (2019, 2021).

În toate competițiile, în tricoul echipei din Gruia, atacantul a adunat 209 meciuri, în care a reușit 47 de goluri și 42 de pase decisive. Dintre acestea, 164 de prezențe au venit în Liga 1, competiție în care a punctat de 33 de ori și a oferit 35 de assist-uri.

Mai mult, Omrani este și cel mai bun marcator din istoria celor de la CFR Cluj în cupele europene, cu 12 reușite în 35 de partide.

  • 1.600.000 de euro este cota de piață a lui Billel Omrani, conform Transfermarkt.com

Publicat: 13 09. 2022, 15:47
Actualizat: 13 09. 2022, 15:48