FCSB revine în Ghencea și o legendă a Stelei va face un gest simbolic pentru fani! Cine e alesul lui Gigi Becali pentru a uni trecutul cu prezentul
FCSB revine în Ghencea pentru meciul cu CFR Cluj din etapa a 4-a din Superliga, iar Gigi Becali a ales o legendă a Stelei pentru a da lovitura de start.
FCSB revine în Ghencea și o legendă a Stelei va face un gest simbolic pentru fani! Cine e alesul lui Gigi Becali pentru a uni trecutul cu prezentul
- FCSB – CFR Cluj se joacă duminică, 6 august, ora 21.30, în etapa a 4-a din Superliga, sezonul 2023-2024, în Ghencea, iar partida este Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Derby-ul FCSB – CFR Cluj se va juca pe un stadion arhiplin, iar Gigi Becali a decis să le facă o surpriză fanilor vicecampioanei României la revenirea echipei pe stadionul Steaua.
Astfel, latifundiarul din Pipera și oficialii formației FCSB au decis ca o legendă a Stelei să dea lovitura de start a partidei cu CFR Cluj. Conform Fanatik, Adrian Ilie este invitatul special al vicecampioanei României la meciul din Ghencea, iar „Cobra” va da lovitura de începere a meciului.
Adrian Ilie a jucat pentru Steaua București în perioada 1993-1996, reușind în această perioadă să înscrie 37 de goluri în 108 meciuri jucate în toate competițiile. În perioada în care a evoluat în tricoul Stelei, atacantul care în prezent are 49 de ani a câștigat de trei ori titlul de campion, o dată Cupa României și de două ori Supercupa României.
Oficialii de la FCSB se tem ca pe stadionul din Ghencea să nu aibă loc un adevărat dezastru
„Am ajuns după 9 ani jumătate aici. Nimic nu mai are legătură cu ce era când am fost ultima dată. Mă gândesc dacă am găsit în străinătate un asemenea stadion.
Avem o mare provocare: să lăsăm stadionul aşa cum l-am găsit. Suporterii trebuie să se comporte civilizat. Nu am venit aici să provocăm sau să facem o regulă din a juca aici. Suporterii de la CSA să ne creadă că vrem să jucăm pe Arenă când e disponibilă.
Am auzit că se încercă să se comită acte de vandalism. Nu mai e vandalism. E terorism. Iar pedepsele sunt extrem de mari. Nimeni nu cred că riscă să petreacă ani în spatele gratiilor.
Nici nu mă gândesc la meci, ci la cum vom arăta când plecăm de aici. Suporterii să înţeleagă că dacă cineva va comite un act de vandalism, noi nu vom mai puteam juca aici. Şi ne vom îngrămădi pe un stadion de 7.000 de locuri“, a declarat Mihai Stoica.