FCSB riscă să piardă doi jucători de bază înaintea derby-ului decisiv cu Farul Constanța

FCSB riscă să piardă doi jucători importanți înaintea derby-ului decisiv cu Farul Constanța care este programat duminică, 21 mai, ora 21.00, la Ovidiu.

FCSB riscă să piardă doi jucători de bază înaintea derby-ului decisiv cu Farul Constanța

Farul Constanța primește vizita celor de la FCSB duminică, 21 mai, ora 21.00, în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii, iar această partidă ar putea decide câștigătoarea titlului în sezonul 2022-2023.

Înaintea meciului de la Ovidiu cu Farul Constanța, FCSB ar putea să piardă doi jucători importanți dacă aceștia vor fi avertizați la partida cu CFR Cluj programată azi, ora 21.00, pe Arena Națională.

Joyskim Dawa, fundașul central de la FCSB care este om de bază în lotul lui Elias Charalambous, și Risto Radunovic, apărătorul stânga al vicecampioanei României, sunt la un singur cartonaș  galben de eliminare. Dacă aceștia vor fi avertizați la duelul cu CFR Cluj, atunci antrenorul cipriot nu se va putea baza pe serviciile lor la derby-ul cu Farul Constanța.

Și Farul Constanța are probleme înaintea derby-ului de la Ovidiu cu FCSB. Denis Alibec a văzut cartonașul roșu la partida cu Universitatea Craiova, scor 1-1, de pe stadionul „Ion Oblemenco” și nu va mai juca până la finalul sezonului 2022-2023.

Dawa și Radunovic au marcat împreună 9 goluri pentru FCSB în sezonul 2022-2023

Joyskim Dawa (27 de ani), fotbalistul care a ajuns la FCSB în iulie 2022 a jucat în sezonul 2022-2023 în 43 de meciuri, dintre care 32 în Superliga, a dat cinci goluri și a oferit două pase decisive.

De partea cealaltă, Risto Radunovic (31 de ani)  a bifat 38 de apariții în sezonul actual, în toate competițiile, a dat patru goluri și șase assisturi.

FCSB are șansa să se apropie la un punct de liderul Farul Constanța

Înaintea meciului cu CFR Cluj, FCSB se află pe locul doi în clasamentul play-off-ului, cu 43 de puncte, la patru în spatele liderului Farul Constanța, doar că echipa lui Gică Hagi are un meci în plus. De partea cealaltă, campioana României este pe trei, cu 39 de puncte și o singură victorie în play-off-ul sezonului 2022-2023.

Dacă FCSB o învinge pe Arena Națională pe CFR Cluj, atunci echipa finanțată de Gigi Becali face 46 de puncte și se apropie la un singur punct de liderul Farul Constanța. Totodată, formația roș-albastră ar putea avea probleme dacă CFR Cluj o învinge pe cel mai mare stadion deoarece ardelenii s-ar apropia la un punct, iar Farul Constanța ar putea câștiga titlul chiar în etapa a 9-a.

  • Farul Constanța – FCSB se joacă duminică, 21 mai, ora 21.00, în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii, sezonul 2022-2023, Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Publicat: 14 05. 2023, 17:55