Eugen Neagoe, antrenorul lui U Cluj, a recunoscut transferurile pe care clubul său le va face de la FCSB. Denis Haruț și Ianis Stoica se vor alătura „șepcilor roșii” din iarnă, sub formă de împrumut, după ce Gigi Becali a acceptat propunerea ardelenilor.
Clujenii nu vor să se abată de la obiectivul sezonului, cel de a nu retrograda, astfel că pregătesc și o „repatriere”. Andrei Miron, fostul fundaș central al roș-albaștrilor, va face vizita medicală în cursul zilei de azi, din postura de jucător liber de contract.
Jucătorul de 28 de ani s-a despărțit de Hapoel Haifa la finele lunii septembrie.
Denis Haruț și Ianis Stoica au fost unii dintre cei mai apostrofați jucători de la FCSB, de către Gigi Becali, deși la un moment dat patronul spera că va da lovitura cu eventualele lor transferuri în străinătate.
Cei doi sunt o opțiune pentru Nicolae Dică doar în meciurile care nu au miză, cele din Cupa României, respectiv Conference League.
„Din ce știu eu, Miron a semnat și urmează să facă vizita medicală mâine. (n.r. Gigi Becali a spus că îi trimite pe Ianis Stoica și pe Denis Haruț la U Cluj) Dacă așa a zis Gigi… îi așteptăm. Sunt doi jucători valoroși”, a declarat Eugen Neagoe, după U Cluj – CFR Cluj.
„E posibil să plece, în iarnă cred că s-ar putea să îl dăm împrumut, mi-a cerut un impresar dacă îl las pe Ianis și pe Haruț. Da, mă, îl las. Fac curățenie cum pot, jucătorii care sunt aici să nu se supere, valoarea e valoare, dacă o ai, rămâi, dacă nu, nu îi trimit la război, nici la sanatoriu, la revedere.
E triaj aici, poți, bine, iei 7.000 de euro, nu, nu meriți, pleci, nu ai ce să stai aici? Dormi aici, îți place aici, că au condiții. Zicea cineva că sunt condiții mai bine decât în străinătate, le place aici, sunt condiții de 5 stele”, declara Gigi Becali în urmă cu trei zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER