Cinci din cele opt partide ale rundei numărul 11 din Superliga pot fi considerate pe bună dreptate surprize. Primul eșec pentru liderul „U” Cluj în acest sezon, venit la Poli Iași. Victoria Gloriei Buzău, reinventată sub comanda lui Eugen Neagoe, contra Farului Constanța. Succesul arădenilor de la UTA, 3-1 în deplasare la CFR Cluj.
Dar și punctul scos de FC Botoșani, codașa campionatului, în deplasare la Dinamo, după 0-2 în minutul 70, plus succesul la scor al Petrolului Ploiești pe teren propriu cu Hermannstadt, 4-1, în condițiile în care prahovenii aveau înaintea acestei etape al doilea cel mai slab atac din Superliga iar sibienii se dovediseră o formație greu de bătut. Cine intră în primul 11 al etapei cu numărul 11?
Ștefan Târnovanu (FCSB)
Valentin Crețu (FCSB)
Nicușor Bancu (Universitatea Craiova)
Diego Zivulic (Oțelul Galați)
Guilherme Soares (Poli Iași)
Sergiu Hanca (Petrolul Ploiești)
Dario Canadija (Gloria Buzău)
Lorand Fulop (FC Botoșani)
Mihnea Rădulescu (Petrolul Ploiești)
Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova)
Eric Omondi (UTA Arad)
Avem 7 jucători români și doar 4 stranieri în echipa ideală a rundei, iar interesant este că doar Zivulic de la Oțelul Galați s-a mai aflat în postura nominalizaților până azi, ce-i drept din rolul de mijlocaș central defensiv, în vreme ce acum revine ca stoper:
Târnovanu (FCSB) – V. Crețu (FCSB), Guilherme (Poli Iași), Zivulic (Oțelul), Bancu (Craiova) – Hanca (Petrolul), Canadija (Buzău), L. Fulop (Botoșani) – M. Rădulescu (Petrolul), Baiaram (Craiova), Omondi (UTA)
În trei etape la Iași, Emil Săndoi a strâns 7 puncte, fără gol primit, după victorii pe teren propriu cu Universitatea Craiova și, acum, Universitatea Cluj, plus o remiză albă la UTA Arad. Prima înfrângere din sezon pentru liderul pregătit de Ioan Ovidiu Sabău a fost administrată etapa aceasta de Emil Săndoi iar impactul său la echipa moldavă este unul incontestabil.
Poli Iași intră în a doua treime a sezonului regular la doar un punct de locurile de play-off și se conturează în ipostaza de formație în fața căreia devine tot mai greu să joci. Ca și în precedentele două runde sub comanda lui Săndoi, Poli Iași a cedat posesia cu „U” Cluj dar s-a dovedit exemplu de eficiență și, apoi, de gestionare a avantajului obținut.
Topul Antrenorilor Etapei*
2 prezențe – Emil Săndoi (Poli Iași), Adrian Mihalcea (Unirea Slobozia)
1 prezență – Liviu Ciobotariu (Botoșani), Zeljko Kopic (Dinamo București), Gheorghe Hagi (Farul Constanța), Elias Charalambous (FCSB), Marius Măldărășanu (Hermannstadt)
* Etapele 4 și 6 vor contribui după disputarea partidelor amânate din fiecare din aceste două runde
Actualizăm în timp real ierarhia prezențelor în Echipa Etapei ProSport, astfel încât să putem configura împreună, la final de sezon regular, Echipa Campionatului și, la final de ediție, după play-off și play-out, Echipa Sezonului. Totul pe baza numărului de nominalizări cumulate de jucători etapă de etapă. Etapa 4 și etapa 6 vor contribui după disputarea partidelor amânate din fiecare dintre aceste runde.
3 prezențe – Cisotti, I. Popescu (Oțelul), Fl. Ștefan (Sepsi), Pospelov (Slobozia), Nistor („U” Cluj)
2 prezențe – S. Rocha, L. Munteanu, Nkololo (CFR Cluj), Gnahore (Dinamo), Găman (Hermannstadt), Zivulic (Oțelul), Samayoa (Poli Iași), R. Pop (Rapid), Boboc, Chipciu („U” Cluj), Mitriță (Univ. Craiova)
1 prezență – L. Fulop (Botoșani), Turda, Matos, Sălceanu, D. Tavares, Budescu, Canadija (Buzău), Deac, Tachtsidis, Păun, Fică (CFR Cluj), Abdallah, Selmani, Licsandru (Dinamo), Vînă, D. Sîrbu, Țîru, Alibec (Farul), Musi, Ștefănescu, Olaru, Ngezana, O. Popescu, Târnovanu, V. Crețu (FCSB), Căbuz, Balaure, Deaconu (Hermannstadt), J. Cisse, Pop (Oțelul), Grozav, Huja, Zima, Hanca, M. Rădulescu (Petrolul), Bordeianu, Stefanovici, Kamberi, J. Fernandez, Guilherme (Poli Iași), Petrila, Siegrist, Rrahmani, Braun (Rapid), Oberlin (Sepsi), Medina, Dorobanțu (Slobozia), Blănuță, I. Cristea, Bic, Silaghi („U” Cluj), Zajkov, Maldonado, Koljic, Vlădoiu, Bancu, Baiaram (Univ. Craiova), Râpă, R. Popa, Omondi (UTA)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER