În ultimele două luni, ProSport a adus pentru suporterii celor mai iubite două echipe din România o provocare pentru istorie. În campanii distincte, fanii au putut vota cei mai buni fotbaliști roș-albaștri, apoi cei mai buni dinamoviști din ultimul sfert de secol. Aproape 130.000 de voturi unice au conturat două echipe de vis pentru ultimele decenii. Astăzi, provocarea trece într-o nouă etapă: care echipă ți mare mai bună, FCSB vs Dinamo? Cine ar învinge în meciul care ar aduce față în față acești jucători emblematici, aleși de tribune?
Demersul nostru pune față în față cei mai buni jucători, aleși de suporteri, pentru fiecare dintre suporteri și proiectează un derby de legendă în care fotbaliștii ce au marcat, până la urmă, istoria fotbalului românesc din ultimele decenii sunt protagoniști. Nu e vorba despre ce echipă a dominat la nivel de rezultate această perioadă, ci despre cum s-ar încheia confruntarea celor mai buni dintre cei mai buni în viziunea publicului.
Suporterii au ales cei mai buni roș-albaștri din ultimii 22 de ani în campania ProSport, dintre toți jucătorii echipei cu minute din 2003 inclusiv până azi. Practic, epoca Gigi Becali din istoria roș-albaștrilor. Un 4-2-3-1 extrem de curajos, cu un mijlocaș defensiv și altul ofensiv, plus un al doilea vârf în spatele atacantului central!
REZERVE: Vasili Hamutovski – George Ogăraru, Fernando Varela, Sorin Ghionea, Iasmin Latovlevici – Bănel Nicoliță, Alexandru Bourceanu, Nicolae Stanciu, Cristian Tănase – Claudiu Keșeru – Valentin Badea.
În campania Best of Dinamo 25 de ani, suporterii au votat favoriții din rândul „câinilor” care au jucat pentru echipă începând din sezonul 1999/2000 inclusiv până în prezent. Pe formatul unui 4-4-2 ofensiv, cu un mijlocaș de profil defensiv și un altul având responsabilități preponderent în atac.
REZERVE: Bogdan Lobonț – Collins Fai, Gheorghe Mihali, Liviu Ciobotariu, Dorin Semeghin – Gabriel Torje, Cătălin Hîldan, Florin Cernat, Vlad Munteanu – Marius Niculae, Adrian Mihalcea.
[poll id=”45″]
Din ediția 2003/2004 inclusiv până azi, cea mai iubită echipă din România a participat în fiecare sezon în cupele europene!
De patru ori a evoluat în grupele Champions League (2006/07, 2007/08, 2008/09, 2013/14) și de nouă ori în grupele Cupei UEFA și Europa League. Plus o participare în grupele Conference League. Așadar, 14 sezoane cu grupe de competiții continentale, un bilanț impresionant.
De șase ori, echipa s-a calificat în primăvara europeană. Sunt anii 2005, 2006, 2007, 2012, 2013 și 2018. În spatele numerelor însă, cele mai importante, amintirile de poveste!
Un 4-1 cu Dinamo Kiev în deplasare la revenirea în Liga Campionilor, cu acel emblematic „du-te, Dică!”. Două remize 1-1 pe teren propriu cu marele Liverpool, una dintre ele după eliminarea lui Southampton. Victoria împotriva Valenciei la penalty-uri. Semifinala europeană a generației UEFAntastice, după un parcurs istoric. Eliminarea Ajax-ului la lovituri de departajare și victoria cu Chelsea de la București. Și acestea sunt doar câteva repere.
Iată și bilanțul intern roș-albastru din 2003 până azi:
Din ediția 1999/2000 inclusiv până azi, bilanțul intern al „câinilor roșii” ar putea fi rezumat astfel, la nivel de cifre:
Sezonul 2022/2023 a fost singurul din istoria clubului petrecut în eșalonul secund, dar a coincis cu revenirea pe prima scenă.
La nivel de competiții europene, intervalul de timp acoperit de campania noastră înseamnă pentru Dinamo:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER