Vestea serii în SuperLigă este legată de interzicerea de a face transferuri impusă de FIFA clubului UTA. Arădenii se așteptau la așa ceva, pentru că trei dintre jucătorii săi au reclamat-o la forul de la Zurich, pentru achitarea restanțelor.
Este vorba despre austriacul Aleksandar Vucenovic, olandezul Kyvon Leidsman și bulgarul Iavylo Markov, de care s-a despărțit în această iarnă, dar cu care nu au închis definitiv conturile în sezonul curent. Cei trei și-au luat banii până în luna decembrie și acum vor și diferența.
Dar, ce înseamnă diferența? Echipa din Arad mai trebuie să-i plătească pentru perioada în care aceștia nu au avut echipe sau, dacă și-au găsit între timp și salariile lor sunt mai mici decât la gruparea arădeană, aceasta trebuie să le achite diferența. Dacă retribuțiilor lor sunt mai mari decât în „alb-roșu” datoriile se șterg. De exemplu, Vucenovic s-a întors în liga a doua din Cipru, la EN Paralimniou, începând cu data de 16 ianuarie, Liedsman a semnat cu georgienii de la Dila Gori pe 11 februarie, iar Markov e la Slavia Sofia de pe data de 22 februarie. Așadar, toți trei ar mai avea ceva bani de primit de la gruparea arădeană, iar forul ce conduce fotbalul mondial probabil urmează să o notifice pe UTA cu sumele în cauză.
Până una alta, FIFA i-a ridicat dreptul de a face transferuri „Bătrânei Doamne”, însă decizia nu o afectează deloc pe formația lui Mircea Rednic. În Superliga, ca și în restul Europei, fereastra de transferuri este oricum închisă în această perioadă. Mai mult, nici măcar jucători liberi de contract nu mai pot fi legitimați odată ce s-a intrat în ultimele șase etape ale sezonului.
Vă reamintim că UTA și-a pierdut dreptul de a mai face transferuri și în decembrie 2022, când avea de achitat 50 de mii de euro către Kauno Zalgiris, echivalentul grilei de formare pentru Philip Otele (acum la CFR Cluj).
Datoria s-a plătit în ianuarie 2023 și arădenii au putut lucra la lotul pentru partea a doua sezonului trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER