Finanțatorul de la UTA Arad, mesaj direct despre suma încasată de Luana Rednic de la clubul său: „Să știe toată lumea!”. Ce comisioane le dă, în schimb, impresarilor fotbaliștilor. EXCLUSIV

Alexandru Meszar dezminte total acuzele făcute printr-un banner de un grup de ultrași ai formației UTA în timpul partidei cu Farul, 1-1, și asigură opinia publică că Mircea Rednic și Luana Rednic nu au luat niciun euro comision din transferurile de jucători.

Mircea Rednic a salvat UTA de la retrogradare, iar în următorul sezon experimentatul antrenor român a fost la un pas de calificarea în play-off, dar a câștigat în cele din urmă play-out-ul și s-a clasat cu echipa sa pe locul 7.

Însă, fostului mare internațional nu i-a fost deloc ușor în sezonul trecut la UTA, mai ales că antrenorul în vârstă de 62 de ani a fost nevoit să treacă și printr-un infarct.

Finanțatorul de la UTA Arad, mesaj direct despre suma încasată de Luana Rednic, fiica lui Mircea Rednic, de la clubul său

După partida cu Farul, scor 1-1, Mircea Rednic s-a enervat la interviul de după meci din cauza bannerului afișat de un grup de ultrași ai echipei UTA, cel pe care se putea citi: „Prin mingicari aduși pe comisioane, spiritul alb-roșu dispare”. Fostul internațional le-a dat un răspuns dur acestora: „Trebuie să fii cretin…Familia Rednic nu are nevoie de comisioane. Fiica mea a avut mai multe controale și nu i s-a găsit nicio neregulă”.

La fel de deranjat din cauza acuzelor împotriva lui Mircea Rednic a fost și conducătorul echipei UTA, Alexandru Meszar, iar acesta a dorit, prin intermediul ProSport, să facă unele precizări.

„Totul are o limită, iar eu știu cine a făcut acest acuze împotriva lui Mircea. Să le fie rușine. E un grup de suporteri, nu vreau să îi numesc huligani, dar lumea din Arad știe ce au tot făcut acești indivizi în ultima perioadă. Clubul a tot plătit de pe urma lor tot felul de amenzi și doar probleme ne-au făcut acei indivizi. Mircea Rednic și doamna Luana nu au luat una de un leu sau una de un euro de pe urma transferurilor de jucători. Vreau să știe toată lumea acest lucru. Familia Rednic nu ne-a cerut niciun ban. Nu este emisă nicio factură pe numele doamnei Luana și nici pe numele lui Mircea Rednic. Sunt acuze fără niciun pic de fundament.

Din contră, lumea trebuie să aprecize că doamna Luana ne-a ajutat să aducem jucători și nu ne-a cerut niciun ban. Rețineți: nu ne-a cerut niciun ban. Dânsa doar ne-a ajutat să ajungem la impresarii fotbaliștilor respectivi.

Și, acum, să vă explic și ce comisioane dăm noi la impresari. Avem o politică clară la UTA de ani de zile, iar Mircea Rednic nu a schimbat politica clubului nostru și nu ne-a cerut nici el niciun ban. Nici el, dar nici doamna Luana, și vă mă repet pentru a nu știu câta oară. Noi dăm comision doar echivalentul salariului pe lună al unui jucător la impresarul fotbalistului respectiv. Dacă unul dintre jucătorii aduși de noi are mai mulți impresari, atunci e treaba lor să își împartă banii cum vor ei. Pe noi nu ne interesează, că nu dăm mai mulți bani nimănui. Dăm doar echvalentul salariului pe lună al unui jucător.

Așa că, aceste acuze împotriva lui Mircea Rednic sunt niște prostii foarte mari, iar eu îl asigur pe Mircea Rednic și pe Luana că marea parte a suporterilor adevărați ai echipei UTA apreciază tot ce a făcut pentru UTA familia Rednic. Îl rog pe Mircea să nu se mai enerveze, deoarece noi îl apreciem și îl respectăm pentru tot ce a făcut la clubul nostru. Cei care îl acuză de aceste prostii nu sunt suporterii adevărați ai echipei UTA. Acest om a făcut infarct aici la echipa noastră, iar el trebuie respectat. Terminați cu acește acuze nefondate și lipsite de adevăr împotriva acestui om, deoarece Mircea Rednic este un nume în fotbalul românesc”, a spus Meszar, pentru ProSport.

Publicat: 31 08. 2024, 12:10