Fix 20 de ani de când Gigi Becali a pus mâna pe Steaua! Care a fost prețul tranzacției și cine sunt cei 5 care s-au împotrivit | SPECIAL

Fix 20 de ani de când Gigi Becali a pus mâna pe Steaua! Care a fost prețul tranzacției și cine sunt cei 5 care s-au împotrivit | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a realizat acum 20 de ani, pe data de 23 ianuarie 2003, bazele societății comerciale Fotbal Club „Steaua” București.

Fix 20 de ani de când Gigi Becali a pus mâna pe Steaua! Care a fost prețul tranzacției și cine sunt cei 5 care s-au împotrivit | SPECIAL

Omul de afaceri prelua pachetul majoritar al acțiunilor clubului din Bulevardul Ghencea, în urma votului exprimat în favoarea lui de 74 dintre cei 79 de membri ai Adunării Generale.

Viorel Păunescu şi Viorel Cataramă s-au abţinut, iar George Constantin Păunescu şi doi dintre bodyguarzii săi au fost împotrivă.

Steaua fusese privatizată de fapt în 1998, când patrimoniul clubului a fost cedat gratuit societății AFC Steaua București, condusă de Viorel Păunescu.

Suma pentru care el a dobândit 51% din acțiunile acestei societăți e de 5,2 milioane de dolari. Banii pe care-i băgase în club anterior acestei date.

El a mai cesionat societății – atenție, cu titlu gratuit! – un număr de 21 de fotbaliști, ceea ce i-ar face pe mulți să se gândească la faptul că valoarea de mai sus fusese dată de cota acestor fotbaliști la vremea respectivă.

Cum arătau procentele în prima societate comercială Steaua?

Practic, prin împrumuturile pe care el le acorda lui Pițurcă și lui Păunescu, primea dezlegările jucătorilor de la Steaua, drept garanție.

Asociația lui Teia Sponte dobândea 36% din capitalul social total al societății comerciale pe acțiuni, George Becali 51%, Viorel Păunescu 6%, Victor Pițurcă 4% și Lucian Becali 3%.

„A trecut mult de atunci, știu că m-a invitat domnul Gigi Becali. N-a fost vorba să preiau vreun procenit atunci”, ne-a declarat Viorel Cataramă.

Preluarea Stadionului Steaua a avut loc în perioada 12 februarie – 21 aprilie 2003, iar asistența juridică de preluarea a acestuia a fost asigurată, printre alții, de Florin Talpan.

Gigi Becali, făcut praf de Dumitru Dragomir în direct la Dan Diaconescu

În urmă cu 15 ani, într-un scandal de proporții cu Gigi Becali în studio la OTV, Dumitru Dragomir a făcut niște afirmații incendiare:

„Gigi Becali este un mare trișor! L-am ajutat să fure Steaua! Fac acum un autodenunț. El a luat Steaua în fals și tot ce-a făcut până acum a făcut furând! A furat bani și apoi i-a dat la biserici pentru a fi iertat”.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×