Flavius Stoican exultă după ce a obținut un punct împotriva campioanei la debutul pe banca celor de la FC Botoșani: „Important e să facem asta! Au excelat toți”. Ce spune antrenorul despre meciul cu FCSB

Flavius Stoican a greșit tactica în meciul cu FC Botoșani
Vezi galeria foto - 4 poze

Flavius Stoican exultă după ce a obținut un punct nesperat la debutul pe banca lui FC Botoșani, 1-1 pe teren propriu cu CFR Cluj.

Tehnicianul în vârstă de 46 de ani a fost mulțumit de efortul pe care l-au depus elevii săi în această seară, în contextul în care moldovenii veneau după o perioadă neagră, în care au pierdut 0-8 cu Farul Constanța în campionat, iar, mai apoi, au fost învinși de juniorii de la FCSB în Cupă, 0-2.

Stoican l-a felicitat în mod special pe Andrei Dragu, cel care le-a dat lovitura ardelenilor în minutele de prelungiri și, totodată, a înscris primul său gol pentru FC Botoșani.

Flavius Stoican exultă după ce a obținut un punct nesperat la debutul pe banca lui FC Botoșani, 1-1 pe teren propriu cu CFR Cluj

Următorul joc pentru botoșăneni este programat luni, 19 decembrie, împotriva lui FCSB, al treilea meci din această lună care le va aduce față în față pe cele două echipe. În primele 2 partide, roș-albaștrii s-au impus cu 3-2, respectiv 2-0.

„Bravo lor pentru că nu au cedat, un meci contra unei echipe care a făcut un meci bun în prima repriză. A doua repriză a fost cu inițiativă din partea noastră. Mă bucur pentru Andrei Dragu că a marcat primul său gol pentru echipa noastră și sper să o țină tot așa.

E devreme, dar avem încredere. Potențial știam că există la această echipă, important e să rămânem modești și să facem și meciul următor un joc bun. Important e să nu ne gândim întâi la victorie, ci la un joc bun. Jocul bun aduce și punctele.

E devreme pentru mine să pun pe tapet cine m-a impresionat și cine nu. Astăzi, au excelat toți din punct de vedere al determinării. Am văzut un pic de precipitare când avem mingea la picior, dar e normal după rezultatele care au fost să existe un pic de teamă, de neîncredere, dar sper ca până la meciul cu FCSB să mai scăpăm și de aceste probleme.

Întâlnim o echipă bună cu jucători valoroși și nu vreau să mergem acolo fără modestie, fotbalul te pedepsește când nu-l tratezi corect. Azi s-au întors multe ghinioane, au mai pierdut puncte pe final, cu Chindia, cu Craiova, astăzi cred eu că s-a întors norocul și spre fața noastră”, a spus Flavius Stoican, după meciul cu CFR Cluj.

Publicat: 11 12. 2022, 20:25