Flavius Stoican a confirmat zvonurile din ultimele zile referitoare la plecarea de la FC Botoșani, la finalul meciului câștigat de echipa moldoveană pe teren propriu cu CS Mioveni, scor 5-1, în ultima etapă din play-out-ul Superligii.
Tehnicianul în vârstă de 46 de ani a ținut să le mulțumească oamenilor care au susținut echipa în acest sezon, chiar și în anumite momente extrem de delicate prin care ea a trecut de-a lungul actualei stagiuni.
De asemenea, Flavius Stoican a subliniat că nu regretă nimic din acest mandat și a ținut să precizeze că FC Botoșani se afla într-un moment foarte prost atunci când el a fost adus la echipă, dar în cele din urmă a reușit să salveze echipa de la retrogradare, deziderat ce părea foarte greu de atins la un moment dat.
Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, s-a mișcat foarte rapid și a acontat deja antrenorul pentru sezonul viitor. El a ajuns la o înțelegere cu Marius Croitoru, tehnician ce revine astfel la formația din Moldova, alături de care a cunoscut cele mai mari satisfacții din cariera sa de antrenor de până acum.
A fost un spectacol. Le mulțumesc și îi felicit pe jucători pentru că nu a fost un meci ușor. Era o stare de liniște și nu am vrut relaxare. A fost și retragerea lui Mihai Roman, debutul lui Ilas, plecarea mea, deci toate lucrurile s-au finalizat cu un spectacol. Bravo lor. Felicitări oamenilor care au fost alături de noi în acest sezon, pentru că nu a fost deloc ușor. Mailat este unul dintre cei mai buni fotbaliști din România. A crescut foarte mult în joc, dar știu ce băiat este și nu se va opri aici. Dar nu este numai el, mai sunt și alții care merită felicitați. Sunt împăcat sufletește, mulțumit de ceea ce s-a întâmplat în toată această perioadă aici. Să nu uităm în ce situație era echipa atunci când am venit. Se trăgea în Botoșani ca în Ucraina, să mai glumim puțin. Vreau să le mulțumesc oamenilor care conduc acest club, pentru că au fost alături de noi. Următorul pas este să îmi iau nepotul în brațe. În ceea ce privește fotbalul, am o perioadă de vacanță și mai departe voi vedea”, a spus Flavius Stoican după FC Botoșani – CS Mioveni 5-1, citat de digisport.ro.
A fost un spectacol. Le mulțumesc și îi felicit pe jucători pentru că nu a fost un meci ușor. Era o stare de liniște și nu am vrut relaxare. A fost și retragerea lui Mihai Roman, debutul lui Ilas, plecarea mea, deci toate lucrurile s-au finalizat cu un spectacol.
Bravo lor. Felicitări oamenilor care au fost alături de noi în acest sezon, pentru că nu a fost deloc ușor. Mailat este unul dintre cei mai buni fotbaliști din România. A crescut foarte mult în joc, dar știu ce băiat este și nu se va opri aici. Dar nu este numai el, mai sunt și alții care merită felicitați.
Sunt împăcat sufletește, mulțumit de ceea ce s-a întâmplat în toată această perioadă aici. Să nu uităm în ce situație era echipa atunci când am venit. Se trăgea în Botoșani ca în Ucraina, să mai glumim puțin. Vreau să le mulțumesc oamenilor care conduc acest club, pentru că au fost alături de noi.
Următorul pas este să îmi iau nepotul în brațe. În ceea ce privește fotbalul, am o perioadă de vacanță și mai departe voi vedea”, a spus Flavius Stoican după FC Botoșani – CS Mioveni 5-1, citat de digisport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER