Florin Costea, comparație între foștii lui patroni, Gigi Becali și Adrian Mititelu: „El mi-a fost ca un tată!”
Atacantul Florin Costea a vorbit despre legătura pe care a avut-o cu Gigi Becali și Adrian Mititelu, patroni sub comanda cărora a evoluat în trecut.
Ajuns la 37 de ani, Florin Costea joacă în continuare fotbal în ligile inferioare și plănuiește să intre în antrenorat.
Vârful de atac, care în 2009 a cucerit titlul de golgeter al României, a vorbit despre felul în care s-au purtat cu el Gigi Becali și Adrian Mititelu, patronii pe care i-a avut la FCSB, respectiv Universitatea Craiova. Florin Costea a spus că primul dintre aceștia trecea foarte rar pe la echipă în vremea când el evolua în tricoul roș-albastru, astfel că nu a avut ocazia să se apropie de el.
Florin Costea, comparație între foștii lui patroni, Gigi Becali și Adrian Mititelu: „El mi-a fost ca un tată!”
Dacă de Gigi Becali nu s-a „lipit”, Florin Costea spune că Adrian Mititelu i-a fost ca un tată în fotbal, în ciuda faptului că între ei au existat și discuții „mai puțin bune”.
(n.r. Ce relație ai avut cu Gigi Becali?) O relație destul de bună. Sincer, nu prea ne-am întâlnit de multe ori fiindcă dânsul nu prea venea pe la echipă. Poate de două-trei ori l-am văzut în jurul echipei. Nu a fost nicio relație, nu aveam vreo tangență.
Adrian Mititelu a fost ca tatăl meu în fotbal. M-a luat de mic și m-a crescut, am altă legătură cu nea Adi, eu așa îi spun. Nu am ce comparație să fac (n.r. între Gigi Becali și Adrian Mititelu), pentru că nu prea am stat mult de vorbă cu nea Gigi. Cu Mititelu, la Craiova, am stat mult la discuții. Au fost și bune și mai puțin bune, dar e altceva. Nu pot să fac nicio comparație, e cu totul altceva”, a declarat Florin Costea, potrivit GSP.