Florin Pîrvu a scos în evidență calitatea pe care Constantin Budescu o aduce la jocul echipei sale, la finalul meciului Petrolul Ploiești – FC Botoșani 1-0, din etapa a 6-a a play-out-ului Superligii.
Mijlocașul ofensiv de 34 de ani a marcat singurul gol al partidei de pe stadionul „Ilie Oană”, în prelungiri, dintr-un penalty acordat în urma consultării sistemului VAR.
La final, antrenorul „lupilor galbeni” s-a arătat, așa cum era de așteptat, mulțumit de această victorie și a subliniat atitudinea arătată de jucătorii săi în acest meci.
De asemenea, Florin Pîrvu a anunțat că își dorește ca echipa sa să nu lase garda jos în ultimele trei etape din acest sezon și să adune cât mai multe puncte, chiar dacă Petrolul nu are licența pentru sezonul viitor al cupelor europene și nici nu este angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Mă bucur că am crezut până la final în victorie, mă bucură atitudinea jucătorilor. Până la acel penalty eu zic că am mai avut ocazii de a marca. S-a dovedit că Botoșani este o echipă foarte puternică.
Suntem bucuroși, dar din punctul meu de vedere trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru ultimele trei meciuri. Echipa trebuie să creadă în continuare și să obțină puncte.
Budescu este un jucător cu calitate, un jucător care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Mă bucur că a intrat foarte bine și a ajutat echipa să câștige. Diomande, un jucător care se pregătește de ceva timp cu noi. Este un jucător care sper să ne ajute.
Au fost momente bune, am crezut în noi, știam cum să-i surprindem și știam unde au probleme. Mă bucur că acolo unde am spus că îi putem surprinde i-am și surprins.
În acest moment, pot să declar public că trebuie să ne gândim la ce urmează și ne dorim să terminăm cât mai sus în acest play-out”, a spus Florin Pîrvu după Petrolul Ploiești – FC Botoșani 1-0, citat de digisport.ro.
Petrolul Ploiești: Vâlceanu – Papp, Meijers, Mathaus – Borța, Seto, Jefferson, Țicu – Doua, Irobiso, Grozav Rezerve: Leitner, Diomande, Dumitriu, Grigore, Budescu, Bratu, Purtic, Pahsov, Moldoveanu Absent: Huja Antrenor: Florin Pârvu
FC Botoșani: Ducan – Petro, Pius, Şeroni, Ţigănaşu – Dican – Dragu, Ed. Florescu, Ivanov, Mailat – M. Roman II Rezerve: Pap, Golofca, Mboko, S. Camara, Patache, Cioiu, Sadiku, Pinson, Burlacu Absenți: Zabou, Mutombo, Tallo (accidentați) Antrenor: Flavius Stoican
Stadion: Ilie Oană (Ploieşti) Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei) / A1: Orbuleţ Mircea (Bucureşti), A2: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ) / Arbitru VAR: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti), Arbitru AVAR: Popescu Adrian (Craiova)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER