Petrolul „arde” după ce U Cluj a reușit s-o învingă pentru prima dată pe „Ilie Oană”! Cauzele unui eșec neașteptat + mesaj pentru suporteri
Florin Pîrvu a dezvăluit ce au de făcut elevii săi după eșecul categoric suferit pe teren propriu de Petrolul Ploiești împotriva Universității Cluj, scor 0-2.
Florin Pîrvu, după Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj 0-2
Tehnicianul prahovenilor a recunoscut că formația pe care o conduce a „ratat startul” în partida împotriva ardelenilor și susține că înfrângerea suferită este și mai dureroasă, având în vedere că a venit tocmai în ziua de Paște.
Pîrvu a subliniat că elevii săi trebuie să înțeleagă că situația este una foarte fragilă în play-out și orice rezultat poate duce la schimbări drastice ale clasamentului.
„O primă înfrângere, una în fața propriilor suporteri, ne doare foarte tare. Nu am reușit să intrăm în joc cum ne-am dorit. În primele 15 minute s-a pierdut jocul. Ei s-au adaptat mult mai repede la condițiile de joc. Noi am reușit să echilibrăm puțin după ce am făcut schimbarea cu Jefferson, puteam să marcăm prin Grozav. Cred că altfel ar fi stat lucrurile.
Mai mult în repriza a doua, așteptam să venim cu centrări, cu șuturi de la distanță, asta le-am cerut băieților. Am avut posesia, dar nu am reușit să marcăm. Îmi cer scuze suporterilor pentru acest rezultat. Am avut un eșec în ziua de Paște și ne doare.
Am spus-o întotdeauna, lucrurile nu s-au încheiat, play-out-ul este foarte greu. O înfrângere, o victorie, și se schimbă lucrurile în clasament, nu există liniște, asta trebuie să înțelegem.
Mi-aș fi dorit să fie un egal, cred că lucrurile erau în regulă pentru noi, dar nu am reușit și asta ne pune pe gânduri.
Trebuie să rămânem uniți, să redevenim acea echipă care are foame de rezultate. Nu spun că nu ne-am dorit, dar trebuie să intrăm din primul minut, aici trebuie să fim mult mai atenți. Urmează meciuri grele, trebuie să ne revenim după această înfrângere”, a spus Florin Pîrvu, după Petrolul – Universitatea Cluj 0-2.
Echipele de start de la Petrolul – U Cluj
PETROLUL: Vâlceanu – Papp, Meijers, Mathaus – Doua, Seto, Tavares, Grozav, Țicu – Irobiso, Bratu
REZERVE: Leitner, Borta, Pashov, Grigore, Dumitriu, Purtic, Jefferson, Tucaliuc, Rădulescu
ANTRENOR: Florin Pîrvu
U CLUJ: Gorcea – Oancea, Martic, Ilie, Chipciu – Filip, Bic, Goranov – Nistor – Thiam, Tescan
REZERVE: Iliev, Simion, Hofman, Trif, Stoica, Horșia, Bălan, Gomes, Remacle
ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
STADION: „Ilie Oană”
ARBITRU: Barbu Marian (Făgăraş – Braşov), A1: Tunyogi Ferencz (Zalău – Sălaj), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe – Covasna), Arbitru VAR: Kovacs Szabolcs (Carei – Satu Mare), Arbitru AVAR: Peşu Ionela Alina (Craiova – Dolj)