Florin Prunea îi distruge visele lui Talpan și tranșează disputa între FCSB și CSA: „Se uită Gigi și MM și se țin cu mâna de burtă, le-ați făcut tot jocul! Ce atmosferă a fost la ei și ce e la dumneavoastră în casă, ce circ” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Prunea i-a distrus visele lui Florin Talpan, în direct la emisiunea ProSport Live, și i-a transmis acestuia că toate acțiunile sale vor face suporterii roș-albaștri să migreze către FCSB.

Florin Prunea i-a distrus visele lui Florin Talpan

Fostul mare portar i-a sugerat juristului CSA că în urma scandalului de proporții iscat la „militari” după umilința aplicată de Dinamo, scor 3-0, Gigi Becali și Mihai Stoica savurează aceste momente, care vor veni în favoarea roș-albaștrilor din Superliga.

Talpan susține că nu poate fi considerat vinovat de evenimentele petrecute și i-a „arătat cu degetul” pe Oprița și jucătorii echipei din Liga 2, care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

Ulterior, juristul CSA a reamintit că nu consideră că Oprița a jucat în tricoul Stelei, deoarece perioada petrecută de fostul atacant în roș-albastru a venit după 2003, moment în care Florin Prunea a izbucnit în râs.

Dialogul dintre Florin Prunea și Florin Talpan

Talpan: „El (n.r. – Oprița) s-a luat de mine aiurea! Eu și la ora asta sunt la serviciu și lupt pentru clubul ăsta și tu te iei de mine?
Prunea: „Se uită Gigi și cu MM și se țin cu mâna de burtă, le-ați făcut tot jocul! Ce atmosferă a fost acum trei seri la FCSB, și uitați ce e la dumneavoastră în casă! Ce circ! Ce să mai zică suporterii ăștia, ai Stelei?
Talpan: „Ce să zică, ce am jucat eu? Să-l întrebe pe Oprița! Eu pe suporterii steliști i-am făcut fericiți, am câștigat marca, numele, palmaresul, ce să fac, să mai joc și eu?”
Prunea: „Acum văd și eu de ce au fugit toți suporterii dincolo (n.r. – FCSB)! Ăsta este adevărul și asta este realitatea, din păcate! CSA Steaua, secția fotbal, este o secție slabă, unde nu există absolut nimic! Este un sat fără câini și toată lumea face ce vrea acolo, e un circ! Iertați-mă, dar vă meritați soarta”
Talpan: „Eu am realizat ce am realizat, e munca mea, nu am să joc eu pe teren. Cei care joacă și care antrenează să fie responsabili”
Prunea: „Aseară, după meci, trebuiau luate niște decizii! Toată lumea out, defrișat, ras tot, și aduși oameni care iubesc acest club și știu ce înseamnă Steaua, nu tot felul de oportuniști. Din păcate, nu e treaba mea. Vorbeam și cu Marius aseară și cu Gabi Balint, am văzut meciul împreună. Oamenii ăștia au venit aici și lumea îi înjură că au crezut în acest proiect, iar la dumneavoastră nu mă așteptam să-l jigniți pe Oprița! Tot un fost mare jucător al Stelei și el!

Intervine Mihai Mironică

Mironică: „Domnul Talpan susține că Oprița nu a jucat niciodată pentru Steaua”
Prunea: „Păi cum să nu fie?”
Talpan: ”Nu a fost! Nu a jucat niciodată la Steaua”
Prunea: „Suntem nebuni cu toții, o luăm razna cu toții?”
Mironică: „E adevărat că Daniel Oprița a contribuit la o victorie istorică a Stelei împotriva Valenciei, care era cea mai tare echipă la acel moment.”
Prunea: „Daniel Oprița a jucat cu stadionul plin pe Ghencea!”
Talpan: „În opinia justiției din România, Daniel Oprița nu a jucat la Steaua niciodată, a jucat la o echipă fără nume”
Prunea: „Păcat de clubul ăsta, încă odată spun. Mare păcat”.
Mironică: „Presupun că și dumneavoastră, domnule Talpan, erați fericit atunci când Steaua, cu Daniel Oprița pe teren, obținea niște rezultate uluitoare precum eliminarea Valenciei, de care am amintit”
Talpan: „Nu este așa! Eu iubesc sportul din România dar v-am spus, pentru ce a făcut Daniel Oprița, nu mai există. Nu trebuia să mă jignească pe mine care am făcut atâtea pentru clubul Steaua

Publicat: 16 05. 2023, 23:21
Actualizat: 16 05. 2023, 23:42