Florin Prunea, verdict dur la faza golului marcat de Bîrligea în Dinamo – FCSB! Golubovic, vinovat clar: „A greşit”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Prunea a găsit vinovatul pentru golul marcat de Daniel Bîrligea în Dinamo – FCSB.

Dinamo a primit vizita campioanei României în etapa cu numărul 13 din Superliga. Daniel Bîrligea a reușit să deschidă scorul în prima repriză, iar Florin Prunea îl consideră vinovat pe portarul Adnan Golubovic pentru reușita atacantului oaspeților.

Florin Prunea, verdict dur la faza golului din care FCSB a deschis scorul pe Arena Națională: „El a greșit”

Fostul portar de la Dinamo a comentat faza de la care a pornit golul cu care FCSB a deblocat tabela în duelul de pe Arena Națională. Florin Prunea a precizat că portarul sloven nu trebuia să plonjeze la centrarea lui Alex Băluță, ci să prindă mingea, astfel ar fi evitat faza din care Daniel Bîrligea a marcat un gol spectaculos.

„Meci echilibrat, nu anunța nimic acel gol. Golubovic a avut o intervenție la 1-0, ține Dinamo în joc, dar e o minge simplă (n.r. la faza golului), nu trebuia să plonjeze, e o minge simplă, nu s-a informat. Bîrligea vine din spate. Se întâmplă să greșești ca portar, dar Bîrligea are o execuție extraordinară”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.

Adnan Golubovic a semnat cu gruparea din Ștefan cel Mare în iulie 2023, de la FC Koper. A bifat 57 de partide în prima ligă din România și a încasat 74 de goluri.

Daniel Bîrligea, gol spectaculos din foarfecă cu care îi atrage atenția lui Mircea Lucescu

Lăsat acasă de Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru și Lituania, Daniel Bîrligea a demonstrat încă o dată că e în formă maximă și a marcat un gol spectaculos din foarfecă împotriva lui Dinamo. Faza de la care a pornit golul lui Daniel Bîrligea a avut loc în minutul 26 atunci când Darius Olaru i-a pasat lui Alex Băluță. Acesta a centrat pentru Bîrligea, portarul Golubovic a boxat mingea, iar Olaru a profitat de respingerea greșită și i-a pasat excelent atacantului, adus în această vară de la CFR Cluj, care a transformat cu o execuție pe spate din foarfecă.

„Este o execuție de atacant, Bîrligea este în formă acum. Are o liniște acum în execuții, contează mult. Un meci echilibrat, dar FCSB parcă a avut un plus de maturitate în ultimii 20 de metri. La Dinamo, doar Selmani și Politic, restul… destul de discreți”, a comentat Ilie Dumitrescu la pauza meciului, pentru Digisport.

Echipele de start Dinamo – FCSB

Dinamo: Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Politic

FCSB: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Miculescu, Șut, Olaru – Băluță, Bîrligea, Oct. Popescu

Publicat: 20 10. 2024, 22:45
Actualizat: 20 10. 2024, 22:45