Florin Răducioiu îl face praf pe Kopic și distruge fotbaliștii lui Dinamo, după înfrângerea cu Petrolul! Fostul atacant al Generației de Aur s-a dezlănțuit în noapte împotriva jucătorilor: „Îmi e rușine! Un dezastru”
Dinamo a început și anul 2024 cu o înfrângere, 0-1 pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, motiv pentru Florin Răducioiu să dea de pământ cu jucătorii lui Zeljko Kopic, dar și cu antrenorul „câinilor”.
Legenda lui Dinamo s-a enervat în momentul în care l-a auzit pe Kopic că a declarat după înfrângerea cu Petrolul că: „Jucătorii au arătat intensitate”.
Florin Răducioiu îl face praf pe Kopic și distruge fotbaliștii lui Dinamo, după înfrângerea cu Petrolul! Fostul atacant al Generației de Aur s-a dezlănțuit în noapte împotriva jucătorilor: „Îmi e rușine! Un dezastru”
În direct la Prima Sport, Florin Răducioiu n-a ținut cont de nimic și i-a atacat pe roș-albi.
„Ultimele victorii mi-au dat speranțe, nu mă așteptam să se prezinte cu acest non-joc. E prea mare diferența față de acum câteva săptămâni. Îmi e rușine să spun, nu au avut o ocazie, nu poți spune că au avut intensitate.
Un dezastru de joc. Nu au jucător care să facă diferența, nu au jucător de contraatac, nu au jucători de benzi. Ce are Dinamo, ce calități au jucătorii lui Dinamo? Sunt momente în care trebuie să știi să fructifici ocaziile. Sunt foarte îngrijorat”, a declarat Florin Răducioiu, la Prima Sport.
Kopic a anunțat noi transferuri la Dinamo!
Antrenorul Zeljko Kopic a anunțat că Dinamo urmează să mai facă o serie de transferuri în perioada de mercato din această iarnă.
„A fost un meci echilibrat, de luptă, dar am fost buni în a doua și a treia treime. Jucătorii dau tot, nu mă pot plânge. Au avut intensitate. Am avut ceva control al meciului, în unele momente. Ne-am descurcat bine în prima repriză, am fost solizi. Trebuie să găsim soluții să jucăm mai bine.
Trebuie să găsim soluții să ne prezentăm mai bine. Am jucat cu Irimia pentru că eu cred în el, e jucător de viitor. Pavicic s-a adaptat deja, sper ca Velkovski să fie pregătit pentru meciul următor, să rezolvăm problema cu actele. Sper să mai facem transferuri până la finalul perioadei de mercato.
Nu e vorba numai de ce facem noi, e vorba și de jucători. Suntem unde suntem, nu avem ce să facem. Nu e ușor, dar dăm totul, jucătorii se antrenează intens. Pe Irimia l-am băgat pentru că am vrut să îi dau o șansă, e un jucător de viitor”, a declarat Zeljko Kopic după Petrolul – Dinamo 1-0.