Pe 30 decembrie, Florin Tănase împlinește 30 de ani. Interviul eveniment pe care îl oferă în exclusivitate pentru ProSport nu avea cum să nu aibă 30 de întrebări. Știind că liderul FCSB va dezvălui 30 de secrete: Florin a fost dintotdeauna tipul rar de fotbalist care se ferește să arunce cuvintele ca pe o corvoadă menită doar să lungească realitatea.
Născut la Pitești, șlefuit și lansat în fotbalul mare de Gică Hagi, ajuns din 2016 la echipa lui Gigi Becali. Talent veritabil, invidiat și temut, de la adversarii din teren la suporterii rivalelor. Dar apreciat și respectat până și „în dușmănie”. Coșmarul arbitrilor sub o etichetă relativă cândva, astăzi mărturisește că aceiași arbitri îl felicită pentru maturitate.
Deși a jucat pe toate posturile din ofensivă, n-a scăpat vreodată de atacuri. Totuși, apropiatul patronului, favoritul peluzei. De un pragmatism feroce care îl face incomod la suprafață pentru necunoscuți dar care îl ajută, de fapt, să performeze înconjurat de oameni buni. Valabil pentru Florin Tănase și-n viață, și-n meciuri.
Florin, la mulți ani și sănătate! Care e primul cadou care îți vine în minte când te gândești la toate cele 29 de aniversări de până azi?
Îți dai seama că fiecare cadou din copilărie m-a făcut fericit și are un loc special în sufletul meu, iar în același timp toate darurile pe care le-am primit la ultimele aniversări rămân mai proaspete în minte. Dar n-am cum să uit vreodată prima minge pe care am primit-o cadou, nici nu contează că era sau nu ziua mea atunci!
Cine și când ți-a dăruit-o?
Tata mi-a adus o minge „de piele”, cum spuneam pe vremea aia, iar cei din generația mea știu ce însemna când erai copil să ai „minge de piele”. Tata lucra în străinătate când eu aveam 7-8 ani, în Kazahstan! Și la una din întoarcerile acasă, când a avut escală cu zborul în Olanda, la Amsterdam, mi-a cumpărat o minge de-acolo, în culorile și cu emblema de la Ajax Amsterdam!
Cel mai important lucru pe care fotbalul jucat cu prietenii, în copilărie, ți l-a oferit în carieră?
Cred că tehnica unui fotbalist se dezvoltă foarte mult în acei ani și în acele jocuri. Pentru că joci pe spații mici, înveți să te adaptezi, dezvolți procedee tehnice. Apoi, faptul că joci în diferite condiții, cu mingi mai bune, mai proaste, pe beton, pe ploaie, nu contează, te face să stăpânești mai bine toate procedeele. Chiar cred că e o mare problemă în ziua de azi, în România, faptul că tinerii și copiii nu mai pot să se joace, în week-end, pe terenurile de sport ale școlilor. Sunt închise, e pus lacăt! Dacă tu închizi terenurile tocmai sâmbăta și duminica, atunci când sunt elevii liberi, ei când să joace? Și mai ales, unde? Că prin spatele blocului nu mai ai cum de mult.
Ce au diferit juniorii de 16-17 ani de azi comparativ cu Florin Tănase care la 16 ani care ajungea la Viitorul lui Gică Hagi?
E greu să generalizăm, să spunem că anumite lucruri se regăsesc la cei mai mulți dintr-o generație. Până la urmă, ambițiile sunt individuale, diferite. Dar dacă e greu să generalizăm ce au în comun, pot să spun ce le lipsește! Și cred că ar trebui să petreacă mai multe ore cu mingea, pe teren. Pentru că jocul cu mingea te ajută enorm. Iar asta devine tot mai greu de găsit în rutina juniorilor pe care îi văd acum.
Privind înapoi în timp, prin toată cariera ta până la 30 de ani, care sunt cele trei lecții esențiale pe care le-ai învățat de la Gheorghe Hagi?
Sunt multe, foarte multe lecții, și e chiar adevărul, nu o spun de dragul de-a spune asta. Și toate sunt super importante, pentru că te construiesc atât ca om, cât și ca fotbalist. Uite, spre exemplu eu mereu am ținut și o să țin asta în minte: nu contează ce-ai făcut ieri, tot ce contează este ce faci azi și ce o să faci mâine. Lecție de aur! Pentru că te învață să te raportezi la obiective, să fii concret, realist, să nu trăiești din amintiri. Și să perseverezi! Apoi, lecție pe care am trăit-o ulterior pe pielea mea: cu cât ajungi la un nivel mai mare, cu atât e nevoie de și mai multă muncă să îți ridici nivelul iarăși și iarăși și iarăși! Muncă, muncă, muncă! Și nu în ultimul rând: să fii mereu tu însuți primul care cere mai mult de la tine, să nu aștepți asta de la cei din jurul tău.
Care ar fi principalul lucru care îl credeai despre fotbal în 2013, când debutai în prima ligă, și pe care anii ulteriori de carieră te-au făcut să îl vezi diferit?
Uite, eram conștient și atunci că nu e are cum să fie ușor sau întâmplător să ajungi la un nivel bun, dar nu îmi dădeam seama de câtă muncă suplimentară, dincolo de antrenamente, e nevoie! Chiar trebuie să lucrezi în plus, să faci multe lucruri dincolo de programul clasic, să spunem așa, astfel încât să îmbunătățești zonele unde nu ești atât de competitiv și să le perfecționezi pe cele unde ești bun. Mi-am dat seama pe parcurs că altă cale ca să faci față constant printre cei mai buni, dincolo de pregătirea suplimentară, nu există!
Cum ai devenit stelist?
Am devenit stelist în cea mai pură formă, cred eu. Adică m-am îndrăgostit de echipa Stelei. De acea echipă cu Mirel Rădoi, la care apoi a ajuns și Nicolae Dică, de la FC Argeș, piteștean de-ai mei. Ne jucam în spatele blocului și toți știau că eu sunt stelist, altul e dinamovist, altul e rapidist și tot așa. Nu am moștenit, să zic, dragostea pentru Steaua din familie, cum se întâmplă poate de multe ori. Pentru că tata era de-atunci suporter al Argeșului, devotat!
Care e cel mai drag tricou pe care îl ai acasă, în urma meciurilor jucate până la 30 de ani?
Să știi că nu am strâns prea multe tricouri de la adversari, iar pentru mine, cel mai important, rămâne unul pe care l-am purtat în ziua în care mi-am îndeplinit visul din copilărie. Cel mai drag îmi e primul tricou pe care l-am purtat în primul meci la Steaua. Și-l am, îl păstrez, nici nu se pune problema!
Ce crezi că s-a schimbat la echipa națională în ultimii ani de au apărut aceste rezultate?
Cred că e un cumul de factori. Pe de o parte, s-a produs o maturizare normală a multora dintre jucători. În același timp, unii au făcut un salt de nivel, clar. Dar poate mai importante decât astea sunt sacrificiul și unitatea. Fiecare a conștientizat că trebuie să dea și mai mult când vine vorba de națională, să joace pentru România înainte de a juca pentru el însuși. Iar unitatea s-a creat pentru că, atunci când fiecare trage pentru ceva comun, lucrurile te leagă altfel, mai puternic, e firesc.
A fost revenirea la clubul tău de suflet, în această vară, influențată și de dorința de a reveni în forță la echipa națională în mandatul Mircea Lucescu?
M-am gândit și la acest lucru, e adevărat. Au fost mai multe lucruri care m-au făcut să iau decizia asta. A contat și faptul că ultimul an de contract în străinătate l-am petrecut singur în Arabia Saudită, cu soția și băiețelul fiind în țară. Îmi era dor și trebuia să fim împreună. Apoi, atât de mulți suporteri m-au rugat să revin încât am simțit că sunt apreciat și dorit. Am simțit, cumva, că e pasul normal și corect, care va mulțumi pe toată lumea, de la fericirea mea și a familiei mele până la fericirea tuturor suporterilor steliști.
Ce sau cine te-a ajutat să ai mereu o viață extrasportivă exemplară?
Cred că totul pleacă de la educație, de la felul în care ești crescut de părinți și lecțiile cu care pleci în viață. Sunt norocos și voi fi mereu recunoscător că am avut parte de o familie care să-mi ofere un set de lucruri care ulterior, în viață, să mă ajute să iau mereu deciziile corecte când vine vorba de carieră în raport cu viața dincolo de stadion. Apoi, eu oricum am fost o fire liniștită. Iar soția m-a ajutat să fiu echilibrat, a contat foarte mult. La fel cum sunt sigur că faptul că n-am avut un anturaj de prieteni dăunători, care să-mi consume timpul aiurea sau care să mă tragă în jos, m-a ferit de multe alte pericole.
După 30 de ani de viață și de fotbal, care crezi că e principala caracteristică a unui antrenor de succes?
Am ajuns la concluzia că primul lucru pe care trebuie să îl faci ca antrenor e să construiești și apoi să consolidezi constant relația, comunicarea, cu jucătorii. Și individual, dar și cu echipa ca grup. Chiar e nevoie să fii un bun psiholog dacă vrei să reușești cu adevărat ca antrenor!
Cel mai special episod pe care îl păstrezi în suflet legat de relația suporterilor roș-albaștri cu tine?
Eu apreciat am fost și m-am simțit mai tot timpul. Dar parcă vara asta, ce s-a întâmplat, m-a copleșit… Pur și simplu ieșeam la plimbare, cu soția și cu copilul, și mă opreau oamenii: Florin, hai înapoi la echipă! Hai, semnează! Ce m-a pus pe gânduri e că mă abordau atât tineri, unii dintre ei chiar copii, dar și oameni în vârstă, pensionari! N-ai cum să nu dai totul când vezi cât de mult ești apreciat și cât de mult contează echipa asta pentru atât de mulți oameni!
Care este momentul, din august 2016 până azi, de când ai ajuns prima oară la echipă, în care l-ai văzut cel mai fericit pe patronul Gigi Becali?
Păi cred că această calificare în grupa Europa League, de anul acesta! Eu așa am simțit, cel puțin. Și e de înțeles. Pentru că vorbim de un rezultat extraordinar, după o perioadă în care toate echipele românești n-au mai reușit lucruri mari în cupele europene. Și pentru că încasează și bani buni! E un câștig financiar consistent plus orgoliul că ai reușit ceva ce puțină lume credea. Să nu uităm câți oameni din fotbalul nostru spuneau că e mare lucru dacă prinzi grupa de Conference League, că e aproape imposibil în Europa League. Uite că a arătat că se poate!
Dar cel mai trist, când l-ai văzut?
În 2017. Mai erau trei etape din play-off, aveam 3 puncte peste Viitorul. Și am pierdut cu Dinamo, 1-2, gol primit în minutul 96, din penalty, după un fault al lui Amorim… Așa am ajuns la egalitate de puncte cu Viitorul. În ultimele două etape, am câștigat și noi, și Viitorul. S-a terminat la egalitate de puncte play-off-ul, cu ei având rezultate directe mai bune. Și-am pierdut titlul… Atunci l-am văzut cel mai trist…
Primele trei sfaturi pe care i le dai unui jucător nou care intră în vestiarul echipei campioane, prin prisma experienței tale și a statutului tău de lider roș-albastru.
Să aibă încredere în propriile forțe, că sigur are calități dacă a ajuns la echipa asta. E obligatoriu să aibă mereu în minte o evaluare corectă a calităților lui ca să poată să le exprime în teren. În același timp, disciplina e de bază! Trebuie să fie disciplinat în tot ce ține de fotbal dar și în afara fotbalului. La Steaua nu poți să performezi fără disciplină! Și al treilea… să nu scadă vreo secundă ambiția. Orice se întâmplă, ambiția de a reuși trebuie să rămână la cel mai înalt nivel.
De-a lungul acestor ani au fost mulți jucători, români și străini, care impresionau în campionat dar care apoi clacau în tricoul roș-albastru. Care e cel mai des motiv pe care l-a întâlnit la aceste cazuri de neadaptare?
Indiferent ce s-ar spune, eu știu foarte bine că totul ține de capacitatea mentală a jucătorului de-a face față unui club foarte mare cu obiective foarte mari. Nu are legătură cu patronul Gigi Becali, nu are legătură cu suporterii, cu nimic. Are legătură cu tine și doar cu tine, ca jucător! După ce semnezi cu această echipă e normal să fie alt aer, e normal să vină presiune când știi că ai venit la o echipă pentru care locul doi nu există. E normal să fie așteptări din partea publicului, că doar e cea mai iubită echipă din România. E normal ca patronul să nu te aștepte prea mult, pentru că nici tu nu stai să aștepți când îți primești banii! Și cred că e și normal să fii în fiecare zi expus la maximum, pentru că este echipa despre care se vorbește, se scrie, se citește cel mai mult în România. Toate lucrurile sunt firești, normale, iar la fel de normal ar fi ca și tu, ca jucător, să faci față tuturor acestea pentru că de-aceea ai venit aici. Dacă nu se poate, asta este. Nu toți sunt făcuți pentru marea performanță.
Care crezi că va fi următorul jucător al campioanei care se va transfera pentru o sumă din două cifre în milioane de euro?
Daniel Bîrligea și Tavi Popescu! Să nu uităm că Tavi are doar 21 de ani, noi ne-am obișnuit cu el jucând la acest nivel de multă vreme, dar el e încă foarte tânăr. A fost ținut puțin pe loc de accidentări, dar la calitățile pe care le are eu sunt convins că o să fie un jucător foarte important pentru fotbalul românesc.
Trei calități pe care le-ai „fura” de la coechipierii tăi de azi?
Păi dacă iau trei, înseamnă că îmi lipsesc trei, destul de multe! 🙂 Și chiar nu cred că stau așa de rău în echipa de azi 🙂 Iau doar una, neapărat forța de la Dawa!
Este lotul de acum cel mai aproape de cuvântul „complet” și, implicit, are mai mare potențial pentru performanță de când ai îmbrăcat prima oară tricoul roș-albastru și până azi?
Un lot formidabil am avut și când am ajuns eu la Steaua. Erau jucători foarte buni, Stanciu, Alibec, Man, Niță, Pintilii, Bourceanu, Tamaș… Păi când te gândești că pe bancă erau Gnohere, Junior Morais sau Momcilovic, Teixeira, Boldrin… Cu toate astea, cred că lotul nostru de azi, prin maturitate combinată cu calitate individuală mare este cel mai bun de când am venit eu la Steaua și până acum.
Care e cea mai frumoasă atmosferă pe care ai trăit-o pe un stadion din România jucând în deplasare?
Când jucăm în derby cu Dinamo e ceva unic, atmosfera e greu de reprodus chiar și când jucăm în deplasare. Dar cred că cea mai specială atmosferă pe stadionul altei echipe e la Universitatea Cluj! Cântecele galeriei, atmosfera, cu totul… ceva deosebit. Frumos!
Care ți s-a părut antrenorul împotriva căruia e cel mai greu de jucat? Unul care ai simțit mai mereu că are soluții să contracareze echipa ta, citește jocul excelent, vine pe parcursul meciului cu mutări care blochează tot…
Din punct de vedere al felului unic în care poate adapta și inova, după cum te surprinde și toate celelalte detalii, Gică Hagi! Iar din punct de vedere al poziționării jucătorilor, al tacticii, am fost impresionat de Devis Mangia când antrena Universitatea Craiova. În acea perioadă eram puși mereu în dificultate de Craiova care stătea excelent în teren.
Dacă ai fi obligat să petreci aniversarea în una din aceste două ipostaze, ce alegi: un meci în peluza dinamovistă sau o cină cu Florin Talpan?
Pfaaa, nu e așa de greu, să știi! Merg în peluză la dinamoviști. La cât de mult rău vrea să ne facă Talpan, la cină e posibil chiar să-mi pună ceva prin mâncare! 🙂 Dincolo de glumă, serios vorbind, merg clar în peluza dinamovistă. Pentru că oamenii aceia iubesc fotbalul, chiar dacă suntem rivali.
Care sunt echipele tale favorite din fiecare campionat tare al Europei?
Din Franța mi-a plăcut mereu Lyon, din vremea când juca acolo Juninho Pernambucano. Din Italia țin cu Napoli. În Spania am fost mereu cu Barcelona iar în Germania, cu Bayern Munchen. La Anglia e puțin mai complicat… pentru că sunt suporter Liverpool, încă din vremea lui Steven Gerrard, dar am simpatizat mult echipa lui Arsenal când juca generația lui Theo Walcott.
Dintr-un jucător care uneori simula eficient, dar care și deseori era „vânat” pentru simulări, ai devenit aproape un model pe teren.
Eu cred că „eticheta” asta mi s-a pus cu adevărat din cauza unei faze, pe vremea când eram la Viitorul. Am avut un meci cu Chiajna, dacă-mi amintesc bine, am plecat în sprint de la mijlocul terenului, portarul a ieșit spre mine și, de frică, pentru că eram în viteză mare și m-am temut că ne ciocnim și ne accidentăm, eu am sărit! De frică, n-avea nicio legătură cu simularea! Apoi, adevărul este că de foarte multe ori am obținut fault, de multe ori chiar penalty, pentru că am știut să profit. Nu de arbitru, nu de fază, ci de reguli! Eram lovit peste picior, iar regulile spun că e fault. Nu contează că pe reluare se vede că e mai ușor, mai tare, mai nu știu cum… Lovit peste picioare fiind, am profitat de regulile fotbalului. Nu am încercat să le încalc, am vrut doar să obțin maximum pentru echipa mea așa cum spun regulile. În ultima perioadă am evitat să mai forțez aceste lucruri, e adevărat. Mulți arbitri mi-au spus: te-ai schimbat, te apreciez!
Te apropii de 300 de meciuri în Superliga. Care ar fi cel mai bun meci pe care l-ai făcut?
Cred că sunt câteva, cu toată lipsa de modestie 🙂 Dar deși poate multă lume s-ar aștepta să spun o victorie, mereu mi-a rămas în minte și mă tot gândesc la un meci pe care cred eu că l-am făcut foarte bun, de excepție, dar care din păcate nu s-a terminat cu succes. Poate tocmai de-aceea mi-a rămas și fixat în cap. Un meci cu Farul, pe „Arena Națională”, din play-off-ul Superligii în 2017. Pentru noi a marcat Pintilii, iar Țucudean a egalat și s-a terminat 1-1. Știu că am dat vreo 3-4 lansări spre gol, dar nici Alibec, nici Gnohere, nici Boldrin, nimeni, n-a reușit să înscrie.
Top trei cei mai dificili jucători adverși cu care te-ai duelat în campionat din 2013 până azi?
Nu se mai află azi în campionat, iar doi dintre ei s-au și retras. Ar fi Ngadeu de la Botoșani, Gabi Tamaș și Gabi Mureșan.
Cei mai buni prieteni pe care ți i-a oferit fotbalul?
Fotbalul mi-a oferit foarte multe cunoștințe, am avut și am relații foarte bune cu mulți coechipieri și adversari. Dar prietenia adevărată pentru mine înseamnă o legătură de foarte mulți ani. Poți spune că ai prieteni din copilărie, spre exemplu. În fotbal, jucătorii și antrenorii vin și pleacă de la cluburi, merg în alte țări, e greu să păstrezi legătura foarte strânsă cu cineva. Așa e viața fotbalului și din cauza asta e greu să ai foarte mulți prieteni adevărați din categoria jucătorilor sau antrenorilor. Pot spune că un prieten adevărat pe care mi l-a oferit fotbalul este Ionuț Luțu. Și cred că cel mai bun prieten pe care mi l-a oferit fotbalul este patronul Gigi Becali, pentru că eu simt prietenie adevărată: sunt deja mulți ani de când suntem alături, îl apreciez foarte mult și îl respect, am trecut împreună prin bune și rele.
Care rămân cele mai importante obiective ale carierei tale de azi înainte?
Să joc pentru Steaua în grupele Champions League și să reprezint România la Campionatul Mondial. Dacă mi s-ar îndeplini și aceste două dorințe, ar fi extraordinar! Și nu mi se par deloc greu de realizat, sincer vorbind.
Care sunt cele mai potrivite trei cuvinte care descriu cum te simți ca bărbat și ca fotbalist la 30 de ani?
Consecvent, împlinit și recunoscător!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER