Florinel Coman a dezvăluit motivul prestațiilor slabe din acest sezon ale celor de la FCSB, după victoria cu Petrolul Ploiești.
Marcatorul celui de-al doilea gol al oaspeților, căpitanul roș-albaștrilor a explicat că majoritatea dintre cei aflați în lotul vicecampioanei nu au mai fost obișnuiți cu prezența în faza grupelor și cu jocuri din 3 în 3 zile, astfel că programul încărcat a fost un șoc pentru ei.
Coman a anunțat că FCSB își va reveni după aceste două victorii consecutive și este convins că trupa lui Dică va ajunge înapoi între primele clasate, așa cum s-a întâmplat și în sezoanele trecute.
Următorul joc al celor de la FCSB va fi joi seară, de la ora 22:00, cu Silkeborg, pe Arena Națională.
„Aveam foarte mare nevoie de aceste puncte, ne bucurăm că am reușit să legăm două victorii așa că totul este ok. Trebuia să spălăm și rușinea din Danemarca, ne-am mobilizat și a mers totul bine. Nu știu ce s-a vorbit, cei care s-au dus acolo au vrut să câștige dar au dat de o echipă foarte bine pusă la punct. Așteptăm returul și cred că vom avea o ambiție în plus după acel eșec. (n.r. – cum a fost să vezi meciul de la televizor?) Groaznic, normal. Clar, orice jucător care intră joi este mult mai motivat decât la un meci normal.
Au fost meciuri din 3 în 3 zile, n-am mai jucat așa de ceva ani și intervine un șoc. Pentru mine a fost bine că am rămas acasă, am fost mai odihnit. Asta nu înseamnă că nu ne-am antrenat, am făcut antrenamente foarte grele. Mă bucur că s-a dublat avantajul și că am stat liniștiți.
Să vedem meciurile viitoare. Important este că am reușit să legăm două victorii în campionat. Este foarte puțin pentru o echipă ca Steaua, dar așa am pornit și anul trecut, acum doi ani, nu ne dădea nimeni nicio șansă, dar până în iarnă am ajuns pe locul 2. Am avut ocazii multe, bară, combinații, am mers foarte bine. Important e să avem cursivitate și să acumulăm cât mai multe puncte”, a spus Florinel Coman, după victoria cu Petrolul Ploiești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER