Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a anunțat că Florinel Coman a intrat în vizorul unui club din Bundesliga.
Gigi Becali, patronul FCSB-ului, ar vrea să-l păstreze pe Florinel Coman, cel mai în formă fotbalist al roș-albaștrilor, însă jucătorul are o clauză de reziliere a contractului în valoare de 5 milioane de euro. Mihai Stoichiță a făcut o dezvăluire uluitoare despre oferta din Bundesliga primită de „Mbappe de România”. Totuși, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF nu știe exact numele clubului interesat de serviciile jucătorului român.
„Știu că are ofertă din Bundesliga. Am atâtea cunoștințe în Germania, eu știu că are ofertă din Bundesliga. Echipa nu o știu, de ce să spun?”, a spus Mihai Stoichiţă, pentru Fanatik.
În acest sezon, Florinel Coman a jucat 43 de meciuri, a dat 11 assist-uri și a înscris 10 goluri pentru FCSB. În 2017, vicecampioana României îl transfera de la Viitorul, actuala Farul Constanța, în schimbul sumei de 3 milioane de euro. La începutul anului, Andrei Cordea, colegul lui „Mbappe de România”, a fost extrem de aproape să semneze cu Augsburg, însă clubul german a refuzat suma exagerată cerută de Gigi Becali, patronul FCSB-ului.
Gigi Becali ia în calcul posibilitatea de a vinde un jucător în această vară, iar acela este chiar cel mai în formă component al echipei FCSB, Florinel Coman. De altfel, finanțatorul roș-albaștrilor a spus cu o oarecare dezamăgire în voce că Florinel este singurul pe care ar putea lua bani în viitoarea fereastră de mercato:
„Păi singurul jucător pe care îl putem vinde e Coman, altul nu mai e. Ce, Olaru? Aseară și el, praf! Cordea, praf. Și Șut, care nu ai ce să îi spui. Nu că a dat gol, dar a jucat omul”, a declarat Gigi Becali, luni, 22 mai.
Mai mult, patronul formației bucureștene fost întrebat despre ce campionat i s-ar potrivi mai bine lui Florinel Coman, dar și despre interesul celor de la Sporting Lisabona pentru atacant. În secunda următoare, milionarul din Pipera a venit cu un răspuns extrem de ironic.
„De unde să știu eu ce campionat i se potrivește lui Coman. Să se ducă în Honolulu. Sporting Lisabona? Bă, tată, eu nu știu d-astea.
Nu pot să îl țin, are clauză de 5 milioane de euro, deci nu pot să îl țin pe Coman. Așa a semnat prelungirea, să îi pun clauză mai mică, i-am făcut încă 4 ani. Deci el, oricine dă 5 milioane îl ia pe Coman. A plecat Coman, varză, praf ne-am făcut. Nici nu mai știu ce să mai fac. Dacă pleacă Coman, la revedere. Ce să mai, mai putem să fim o echipă?”, a mai declarat Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER