Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, a dezvăluit cu cine s-a întâlnit Florinel Coman, extrema stânga în vârstă de 25 de ani a roș-albaștrilor, la „vraciul” Marijana Kovacevic.
Florinel Coman a fost trimis la Belgrad pentru a fi tratat de către Marijana Kovacevic, după accidentarea suferită în meciul cu FC Voluntari, scor 0-0, din campionat.
Mihai Stoica a dezvăluit, însă, că Florinel Coman nu este singurul fotbalist din Superliga trimit de către club să se trateze la Marijana Kovacevic. Oficialul roș-albaștrilor susține că Florinel Coman a dat nas în nas cu Daniel Bîrligea, atacantul în vârstă de 23 de ani, și Panagiotis Tachtsidis, mijlocașul defensiv grec în vârstă de 32 de ani, ambii de la CFR Cluj.
„Ce este interesant e că acolo Coman s-a întâlnit cu doi fotbalişti din campionatul nostru Daniel Bîrligea şi Panagiotis Tachtsidis. Poate erau în vacanţă doar în Belgrad (n.r. ironic), mai trimit mulţi din Liga I dar nu prea se află. Doar la noi se află pentru că FCSB e o carte deschisă. Zic asta ca nu cumva să se înţeleagă că noi recurgem la ceva la care alţii nu au acces. Recent a fost şi Krasniqi”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Florinel Coman a suferit o ruptură musculară și este nevoit să urmeze șase ședințe de tratament la celebra Marijana Kovacevic.
Cum aceasta încasează 500 de euro pentru o singură ședință, Gigi Becali va fi nevoit să scoată 3000 de euro din buzunar pentru recuperarea lui Florinel Coman.
Gigi Becali este convins că tehnicile Marijanei fac toți banii și că Florinel Coman va fi apt de joc pentru derby-ul cu Rapid, programat duminică, 5 noiembrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
„O să revină Florinel. S-a dus să se refacă. O săptămână lipsește. O să fie cu Rapid”, a fost anunțul lui Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Marijana Kovacevic a explicat cum îi pune pe picioare pe sportivi prin terapiile sale.
„Când jucătorul sosește, se efectuează o scanare inițială și se determină amploarea accidentării. Terapiile sunt atât de puternice încât o oră de terapie înlocuiește o săptămână de tratament cu orice altă metodă din lume. Așa că, dacă se spune că trebuie să se odihnească o lună, îi voi rezolva problema în patru ore”, a spus Marijana Kovacevic, pentru Prva TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER