Florinel Coman, „ode” la adresa noului antrenor de la FCSB după victoria cu Sepsi: „Știe să vorbească, îmi place foarte mult”
Florinel Coman a fost decisiv pentru FCSB în victoria cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar la finalul jocului atacantul a avut cuvinte de laudă la adresa noului „principal” al roș-albaștrilor, Elias Charalambous.
Florinel Coman, după victoria lui FCSB cu Sepsi
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani susține că noua licență PRO din staff-ul vicecampioanei României s-a impus foarte rapid în vestiar și s-a evidențiat prin felul de a comunica cu jucătorii, fiind în mod special pe placul „șeptarului” roș-albaștrilor.
„Un meci foarte greu, o echipă arțăgoasă care pe teren propriu joacă un fotbal plăcut. Ne-au surprins prin demarcările atacanților în centru, cu venirile la primit, dar ne bucurăm că ne-am adaptat și am întors scorul. Se poate spune și așa dar trebuie să suferim dacă vrem să fim campioni.
Sepsi își merită locul în play-off, au demonstrat cu FC U, e adevărat că sunt pe locul șase dar acasă joacă foarte bine, nu se poate compara meciul de azi cu cel de pe Arenă. Lucrez, îmi fac treaba, merg și la sală, merg peste tot, încerc să mă îmbunătățesc.
Nu m-a ambiționat neapărat că n-am fost la națională, mă bucur că au luat cele 6 puncte și mă bucur pentru ei. S-a creat o rivalitate între noi și ei, o echipă foarte bună, am văzut și aseară meciul. Cred că putem să facem un meci foarte bun acolo, dar în primul rând să scăpăm de greșelile făcute astăzi.
S-a întors în favoarea noastră, este altfel, era mai bine dacă eram pe primul loc și se întâmplau rezultatele astea, e bine că suntem acolo, suntem aproape cele trei, chiar patru echipe, trebuie să câștigăm mai clar. Să nu mai stăm cu inima strânsă.
Liniște a fost mereu, l-am primit foarte bine, mie personal îmi place, am vorbit cu dânsul, este ok, parcă e de mai mult timp aici, știe să vorbească, îmi place foarte mult”, a spus Florinel Coman.
FCSB a învins-o pe Sepsi cu 2-1 la Sfântu Gheorghe, succes datorită căruia a venit la 3 puncte în urma liderului Farul și la o singură lungime de CFR Cluj.
Ștefan Târnovanu: „Ne-a ajutat, ne-a explicat chestii tehnico-tactice”
Ștefan Târnovanu a analizat și el aportul lui Charalambous și a dezvăluit că, spre deosebire de Leo Strizu, fostul principal de la FCSB, cipriotul participă la ședința tehnico-tactică și e foarte activ.
„Am întâlnit o echipă bună, ne bucurăm că am câștigat. (n.r. – Charalambous) E un om foarte ok, sper să-l cunoaștem și mai bine și să facem treabă bună.
Nu prea aud din poartă, dar eu zic că ne-a ajutat, și la analiză a vorbit cu noi, ne-a explicat chestii tehnico-tactice și eu cred că ne-a ajutat foarte mult”, a spus Ștefan Târnovanu.
Echipele de la Sepsi – FCSB
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bălașa, Ninaj, A. Dumitrescu – Aganovic, N. Păun, J. Rodriguez – Safranko, Tudorie, Ștefănescu
Rezerve: Began – R. Ispas, D. Ciobotariu, M. Tamas, E. Papa, Francisco Junior, I. Gheorghe, Achahbar, Rondon
Antrenor: Cristiano Bergodi
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Edjouma – Cordea, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Miculescu, I. Cristea, Ov. Popescu, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: Sepsi Arena, Sfântu Gheorghe
Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Ciprian Danșa și Daniel Mitruți
Arbitru VAR: Horia Mladinovici / Arbitru AVAR: Andrei Constantinescu