Florinel Coman și-a făcut bagajele și a atras atenția tuturor! Nu mică le-a fost uimirea colegilor când au văzut ce apare pe trollerul vedetei FCSB. FOTO

Florinel Teodor Coman la un selfie alaturi de un suporter cu ocazia vizitei medicale efectuata de fotbalistii de la FCSB la Institutul National de Medicina Sportiva din Bucuresti, luni 8 ianuarie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

FCSB s-a reunit luni, 8 ianuarie, ia elevii lui Elias Charalambous s-au prezentat cu noaptea în cap la INMS (Institutul Național de Medicină Sportivă) pentru a efectua vizita medicală.

Printre primii jucători din lotul vicecampioanei României care au ajuns la vizita medicală de la INMS s-a aflat și Florinel Coman, iar starul lui Gigi Becali a atras toate privirile.

Florinel Coman a atras atenția tuturor la vizita medicală de la INMS! Ce apare pe trollerul vedetei FCSB

Cum vicecampioana României pleacă spre Antalya, Turcia, azi, la ora 18.00, Florinel Coman și-a făcut bagajele și s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Sportivă.

Pe lângă bagajul în care se aflau lucrurile personale de care are nevoie în stagiul de pregătire din Antalya care durează până pe 21 ianuarie, Florinel Coman și-a luat și un accesoriu de lux care îl va ajuta să nu se plictisească în cantonament.

„Mbappe de România” l-a copiat pe Billel Omrani, fostul său coleg de la FCSB, iar acesta și-a achiziționat o consolă portabilă marca POGA care se poate transporta într-un troller de dimensiuni mici care cântărește aproape 10 kilograme.

Mai mult, Florinel Coman și-a personalizat consola portabilă marca POGA cu o fotografie în care apare alături de fiica sa, Kasia. Un astfel de joc costă până la 9.000 de lei, însă „Mbappe de România” a mai scos din buzunar încă 500 de lei pentru a-și personaliza trollerul cu fotografia sa și a fiicei sale.

Florinel Coman riscă să îl enerveze pe Meme Stoica

Faptul că Florinel Coman și-a luat cu el consola portabilă pentru a se juca în stagiul de pregătire din Antalya nu va fi pe placul lui Meme Stoica. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB este total împotriva jocurilor video, iar în nenumărate rânduri a reacționat dur la adresa fotbaliștilor care se joacă pe PlayStation.

„Sunt foarte puţini fotbalişti care se uită la meciuri. Este foarte rău, e tragic. Eu mă ataşez foarte repede de jucătorii care se uită cu adevărat la meciuri, nu la FIFA sau la Manager. 

Explicația pentru asta ar fi jocurile video. Am spus-o, o repet. Sunt cel mai mare flagel, alături de droguri, alcool. Chiar mai rău decât fast food-ul. Sunt înfiorătoare”, spunea Meme Stoica.

FCSB pleacă în stagiul de pregătire din Antalya azi, de la ora 18.00, iar formația pregătită de Elias Charalambous va reveni în țară pe 21 ianuarie, cu o zi înaintea meciului cu UTA Arad.

Publicat: 08 01. 2024, 12:36